În plus, Guvernul va confirma valabilitatea până în luna mai 2014 a perioadei iniţiale a tuturor licenţelor offshore deţinute de Sterling, cu două perioade de prelungire, fiecare cu durata de 3 ani.

Potrivit comunicatului, compania şi ANRM se aşteaptă să finalizeze documentaţia aferentă acestei înţelegeri în termen de 10 zile.
Consorţiului format din companiile Sterling Resources, PetroVentures si Gas Plus vor investi în următoarea perioadă între 500 milioane şi 1 miliard dolari în explorări de zăcăminte de hidrocarburi în Marea Neagră.

Sterling Resources Ltd. este o companie canadiană de petrol şi gaze cu sediul în Calgary, Alberta, listată la bursă în Canada. Compania derulează operaţiuni în Regatul Unit, România, Franţa şi Ţările de Jos şi acţiunile sale sunt tranzacţionate la Bursa de Valori TSX sub simbolul “SLG".