Domnu’ Vîntu, sunteţi un mare nesuferit! Nu, nu sunt unul dintre fraierii care au băgat banii la FNI. A, nu pentru că nu aş fi fraier, dar chiar n-am avut de unde! Eu am luat salariul de la mata. Câteva luni, nu mai mult. Nu ştiu de ce fac ăştia mişto de plicurile pe care le trimiteaţi pe la prieteni dragi. În ziua de leafă, îmi dădeaţi şi mie banii tot în plic. Domnu’ Vîntu, da’ era atât de subţire… La o eclipsă parţială m-am uitat la soare prin el, şi de atunci am nevoie de ochelari. Dar nu de asta sunteţi nesuferit!

Când mă duceam să-mi ridic leafa, plicul meu era uşor de găsit, ştia şi fata de acolo: ăla gol. Mie nu mi se părea aşa de gol, da’ ea se uita la monştrii sub care stătea. Era unu’ Anu, atât de gras, încât ieşeau bancnotele afară prin toate colţurile. Altul, un Escu, avea scrise pe el atâtea zerouri, încât de două ori le-am pierdut şirul, iar a treia oară m-am lăsat păgubaş. Unii, nişte Ici, fraţi, că erau mai mulţi (altfel nu-mi explic), stăteau şi ei, bine mersi, îngesuiţi pe un birou vechi, cu colţurile roase. Atunci eraţi simpatic! Mă lăsaţi să visez: oare cum e să-ţi cumperi o casă cu salariul pe o lună. Normal că n-am să aflu vreodată, dar, din acel moment, joc săptămânal la loto.

Acum sunteţi nesuferit! Îmi doresc să strig şi eu, deontologic, „free Vîntu“! Dar nu pot, pentru că nu mai am loc de Ani, Esci şi Ici. Poate aş fi reuşit dacă v-aş fi împrumutat jumătate de milion de euro. Dar acum e un pic cam târziu pentru regrete…

Frustratule! Asta o să-mi audă urechile zilele următoare. Şi da, recunosc! Mi-aş fi dorit ca să mă cheme Eac sau Escu, să câştig şi eu într-o lună cât 50 de ziarişti foarte buni la un loc (nici nu cred că au mai rămas atâţia în România). Nu mi-aş dori să mă cheme sofisticat, Bach sau nu mai ştiu cum, ca să-mi strâng catrafusele de patron străin de presă şi să plec pentru că nu înţeleg businessul din România.  Da, domnule Vîntu, aici aţi greşit! Aţi recunoscut că v-aţi înţeles cu oameni politici să-i ajutaţi. Nu trebuia să o spuneţi, că se vedea la televizor (mai puţin ca la alţii, trebuie să recunosc). România nu o să se modernizeze cât timp asemenea înţelegeri au loc, cât timp presa este la noi mai mult decât un simplu business! Aşa cum nu o să ieşim din criză decât atunci când între afaceri şi politică o să apară o graniţă, fie ea şi anemică. Iar aici nu e vorba atât de criza economică, cât mai ales de criza morală. Dacă presa trebuie privită ca o afacere, politica şi justiţia nu au voie!

Stimabile domn Vîntu, deşi acum îmi păreţi nesuferit, mă bucur că aţi scăpat! Inginerul financiar neprins, negustor cinstit –  parcă aşa era o veche vorbă din popor. Recunosc că dacă m-ar fi chemat Niu şi eu v-aş fi dat drumul, iar asta mult mai repede! Decât dreptate cu orice preţ, mai bine democraţie cu orice cost…