Disolutia celor doua sisteme publice este cumplita, pana si guvernantii realizeaza prin declaratii publice ca mediul de afaceri nu trebuie sa se bazeze pe stat pentru o vindecare pe termen mediu; iar in plan local autoritatile – oricum desprinse cu nerusinare de nevoile mediului de afaceri – cred ca daca peticesti acoperisul la o scoala cu wc-ul in curte sau cumperi un tomograf de ultima generatie in spitalul care sta sa cada, ai rezolvat problema.

Sistemul public de educatie este rupt de piata muncii, sistemul public de sanatate este in faliment, pradat din toate directiile. Si nici nu exista un plan durabil de reparatie, nu mai crede nimeni ca o crestere de venituri  sau o grila noua de salarizare rezolva problema. Iar alocarea de 4-5-6-10% din PIB nu va servi nimaniu fara un plan de guvernanta corespunzator.

Din toate statisticile pe care le-am urmarit, din toate dezbaterile la care am participat si din toate luarile de cuvant ale liderilor de opinie pe care le-am citit rezulta ca, indiferent de capital, principala preocupare a mediului de afaceri sunt scoala si spitalul. Te poti resemna sau adapta pana si la lipsa de drumuri normale pentru un stat european, dar cand realizezi ca nu gasesti muncitori sau specialisti pentru afacerea ta sau ca angajatii tai se duc in spital si ies mai bolnavi, intri in panica.

Si totusi, in afara unor proiecte regionale de dinamizare a scolilor profesionale (vezi Brasov, Timisoara) nu exista un plan B la blocajul din educatie si sanatate pe care sa-l fi pus pe masa mediul de afaceri si pe care autoritatile sa-l fi adoptat.

Asa ca, in loc sa teoretizeze in reuniuni din grupurile de lucru ale asociatiilor profesionale sau in dezbateri organizate in hoteluri de 5 stele, poate ar fi mai bine ca mediul de afaceri sa isi ia soarta in propriile maini si sa-si faca dreptate pe cont propriu. Infiind o scoala, infiind un spital. Asa cum s-a intaplat si in alte tari emergente. Stiu ca va fi greu sa lamuresti autoritatile locale si conducerile institutiilor ca vii in pace si vrei sa ajuti, dar odata trecut de faza asta poti contribui la schimbare. Orice este posibil si nu trebuie sa coste mult la cat poate sa aduca. Un reprezentant non-executiv in consiliul de administratie care sa ajute managementul scolii sau spitalului sa apropie programa sau serviciile de nevoile propriei afaceri. Angajati ai companiei care sa tina cursuri optionale de specialitate trezind interesul copiilor pentru domeniul care are nevoie de forta de munca. Renovarea si dotarea unei policlinici sau a doua-trei saloane din spital care sa poate fi utilizate la nevoie cu prioritate de angajati. Casa si masa pentru profesorii sau medicii tineri care doresc sa se relocheze in zone indepartate. Contracte cu diversi furnizori pentru a aproviziona scolile cu rechizite si spitalele cu materiale.

Unele dintre cele de mai sus deja se intampla, insa probabil nu exista o sistematizare iar proiectele existente nu sunt pe termen lung. Dar nu mai este admisibil ca oamenii de afaceri sa stea cu mana intinsa la stat asteptand ceva ce nu mai vine (chiar daca platesc taxe si impozite). A infia o scoala sau a infia un spital sunt acte de investitie responsabila in dezvoltarea si cresterea Romaniei. Intr-un fel, sunt si forme de a da ceva inapoi comunitatii, intr-o tara care, trebuie sa admitem, a dat in ultimii 2-3 ani mediului de afaceri niste beneficii incontestabile.