Tot mai multe ţări, printre care şi România, adoptă în contextul crizei financiare măsuri de relaxare fiscală. Comisia Europeană recomandă guvernelor să reducă taxele ca să stimuleze creşterea economică, în special TVA şi contribuţiile sociale.
Reducerile de taxe, scutirile şi deducerile sunt pårghiile prin care statele pot, în mod eficient, să încurajeze dezvoltarea anumitor sectoare economice şi să prevină accentuarea unor dezechilibre. Recent, Guvernul de la Bucureşti a anunţat un plan de măsuri „anticriză“. La fel au făcut majoritatea statelor lumii sau Comisia Europeană. Pe långă ajutoarele financiare acordate unor industrii, cum ar fi sectorul construcţiilor sau auto, programele anticriză din toată lumea prevăd şi reduceri de taxe. În primul rånd, sunt vizate TVA, pentru impulsionarea consumului, şi impozitarea forţei de muncă, pentru prevenirea şomajului.
Dobånzi scutite de impozit
Planul „anticriză“al Guvernului Romåniei include cåteva modificări ale Codului fiscal şi ale Codului de procedură fiscală, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2009. Depozitele la termen vor fi scutite anul viitor de impozitul de 16%, în scopul încurajării economisirii. Prevederea se va aplica tuturor depozitelor, indiferent de data la care au fost constituite. În acest fel, Ministerul Finanţelor îşi face calculul că, pe de o parte, va ajuta băncile să atragă lichidităţi, iar, pe de altă parte, odată cu majorarea ponderii depozitelor în portofoliul băncilor, statul se va putea împrumuta mai ieftin de pe piaţa internă, întrucåt băncile pot cumpăra titluri de stat numai dacă deţin un anumit volum de depozite.
În 2009, statul va acorda şi un bonus fiscal de 5% din valoarea taxelor plătite de firme, cu cel puţin zece zile înainte de expirarea termenului legal. Reducerea nu se va acorda pentru impozitele cu reţinere la sursă (impozit pe venit, contribuţii sociale) şi pentru accize. Potrivit oficialilor din Finanţe, măsura a fost necesară pentru că, în prezent, avånd în vedere că majoritatea taxelor se plătesc pe 25 ale lunii, trezoreria rămåne fără lichidităţi timp de cåteva zile înaintea acestei date şi este obligată să se împrumute la costuri mari.
TVA redus la 5%
Tot de anul viitor, TVA pentru locuinţele sociale, dar şi pentru cele noi cu suprafaţă construită mai mică de 120 de metri pătraţi şi mai ieftine de 100 de mii de euro, va fi de 5%. De taxa redusă vor beneficia familiile care deţin cel mult o locuinţă cu o suprafaţă construită de maximum 100 de metri pătraţi. Conform directivei TVA, cota de 5% este nivelul minim admis în UE pentru o serie de bunuri şi servicii, printre care şi livrările de construcţii noi.
De altfel, Comisia Europeană le-a recomandat statelor membre, în planul de redresare economică prezentat la sfårşitul lunii noiembrie, să reducă rapid, dar pe o perioadă determinată, nivelul-standard de TVA pentru a impulsiona consumul. Rata-standard de TVA, agreată de statele UE prin directivele TVA, este de 15%. Nivelul mediu al taxei în întreaga Uniune se plasează la 18,5%, cele mai ridicate cote fiind aplicate în Danemarca şi Suedia (25%), iar cele mai scăzute, în Luxemburg şi Cipru (15%). Prima ţară care a decis să coboare nivelul-standard al TVA este Marea Britanie. Măsura este temporară, numai pentru anul 2009, şi va însemna o diminuare de la 17,5% la 15%.
Totodată, Comisia susţine că statele membre ar trebui să micşoreze şi impozitele pe forţa de muncă – impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi contribuţiile sociale – pentru a ajuta atåt angajatorii, ca să menţină locurile de muncă actuale, cåt şi angajaţii cu salarii mici, ca să-şi sporească cåştigurile.
O altă măsură fiscală avută în vedere de Comisia Europeană este stimularea cererii în industria auto, prin scăderea taxelor de înmatriculare şi a celor de drum pentru maşinile cu emisii reduse de noxe. Guvernul romån a luat deja decizia de a suspenda taxa de poluare timp de un an, pentru toate autoturismele noi, dar din cauza procedurii deschise, în urmă cu an, de Comisia Europeană, din cauza taxei, denumite la acea dată de „primă înmatriculare“, a cerut avizul acesteia înainte de publicarea prevederii.
În favoarea reducerii taxelor s-au pronunţat, în ultima vreme, şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, din cauza îngrijorării privind o posibilă recesiune la nivel global. În opinia FMI, ţările dezvoltate, dar şi cele emergente, care au politici bugetare solide, ar trebui să reducă taxele şi să mărească cheltuielile publice.
5% va fi cota de TVA care se va aplica în 2009 pentru construcţiile noi cu suprafaţa de maximum 120 mp şi mai ieftine de 100.000 de euro