La data de 24 ianuarie 2013, Guvernul a aprobat și publicat Ordonanța de Urgență nr. 8/2013 („OUG nr. 8/2013”). Ordonanța a intrat în vigoare începând cu 1 februarie 2013 și a adus o serie de modificări și completări la Codul fiscal, acoperind mai multe arii de interes.
Printre modificările aduse Codului fiscal, există o reglementare care atrage în mod particular atenția. Este vorba despre creșterea deducerii suplimentare acordate pentru cheltuielile aferente activităților de cercetare-dezvoltare. Astfel, începând cu 2013, deducerea suplimentară menită să încurajeze aceste activități la nivel local este de 50%.
Stimulentele fiscale pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare au fost introduse prin OUG nr. 200/2008 începând cu anul 2009. Potrivit acestor prevederi, profitul impozabil putea fi diminuat prin deducerea suplimentară cu 20% a cheltuielilor efectuate pentru activităţile de cercetare-dezvoltare. Prin introducerea noilor reglementări, această deducere suplimentară crește, ajungând la 50%.
Printre cheltuielile eligibile luate în calcul la acordarea deducerii suplimentare se numără cheltuielile cu salariile personalului care desfăşoară în mod direct activitatea de cercetare–dezvoltare, cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor corporale noi utilizate în activitatea de cercetare-dezvoltare sau diverse alte cheltuieli de exploatare (de exemplu, cheltuieli cu materiale consumabile, cu materii prime etc.) folosite în activitatea de cercetare–dezvoltare. Creșterea procentajului de deducere suplimentară pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare este cu siguranță o măsură bine-venită pentru mediul de afaceri din România, care ar putea conduce la relansarea investițiilor și la sporirea competitivității României în acest domeniu.
Cu toate acestea, o mare parte a companiilor românești care desfășoară activități de cercetare–dezvoltare continuă să se confrunte cu o serie de dificultăți în aplicarea acestei facilități fiscale. Prevederile legislative rămân destul de vagi, singura condiție ce trebuie îndeplinită în urma desfășurării acestor activități fiind obținerea de rezultate valorificabile de către companii în folos propriu și în scopul creșterii veniturilor.
În practica actuală, numeroase companii românești din diferite industrii (de ex. dezvoltare de software, auto, farmaceutică) nu valorifică rezultatele obținute în folos propriu, fiind subcontractate de către alte companii din grup sau de terțe părți. Astfel, la finalizarea proiectelor, rezultatele activităților de cercetare-dezvoltare sunt transferate clienților care le-au subcontractat, transfer realizat în schimbul unui preț reflectat corespunzător în veniturile impozabile ale companiei.
În aceste condiții, autoritățile fiscale consideră că facilitatea fiscală acordată cheltuielilor de cercetare–dezvoltare nu ar trebui aplicată, folosind ca argument valorificarea rezultatelor obținute în folosul contractorului, și nu în cel al societății românești. În plus, autoritățile fiscale motivează refuzul aplicării acestei deduceri și prin faptul că drepturile de proprietate intelectuală nu rămân la societatea românească, ci sunt transferate pe baza contractului de prestări servicii încheiat cu clientul.
O altă piedică în aplicarea acestei facilități fiscale este constituită de poziția autorităților fiscale vizavi de personalul utilizat pentru efectuarea activităților de cercetare-dezvoltare. Potrivit acestora, pentru aplicarea facilității fiscale, activitățile de cercetare–dezvoltare trebuie efectuate de personal calificat cu grad de cercetător.
În practică, orice companie care desfășoară activități de producție și este interesată de dezvoltarea unor noi tehnologii sau produse poate efectua activități de dezvoltare–cercetare. Aceste activități sunt desfășurate, în majoritatea cazurilor, de personalul acelei companii, specializat în domeniul în care este efectuată cercetarea.
Cum e stimulată cercetarea in UE
O privire de ansamblu aruncată la nivel european reflectă o competiție acerbă pentru atragerea investițiilor. Statele dezvoltate, precum Olanda, Marea Britanie sau Spania, oferă numeroase avantaje fiscale companiilor și antreprenorilor care realizează activități de cercetare–dezvoltare. Printre acestea, amintim deduceri fiscale suplimentare ce pot ajunge până la 200% sau reducerea impozitului pe salarii pentru personalul care desfășoară astfel de activități.
În ceea ce privește cercul Europei Centrale și de Est, Ungaria sau Cehia au speculat, de asemenea, avantajele pe termen lung oferite de dezvoltarea acestor activități și au acționat în consecință, oferind deduceri de până la 100% ale cheltuielilor aferente activităților de cercetare-dezvoltare la calculul impozitului pe profit.
România începe să facă primii pași spre încurajarea activităților de cercetare-dezvoltare. Deducerea acordată în proporție de 50% nu rămâne singura facilitate acordată. Posibilitatea aplicării metodei de amortizare accelerată și în cazul aparaturii și echipamentelor destinate acestor activități sau scutirea programatorilor de la plata impozitului pe salariu sunt prevederi menite să atragă, pe de o parte, investitorii străini, dar să stimuleze totodată nu doar dezvoltarea de noi tehnologii, ci și patentarea acestora la nivel local.
În ciuda impedimentelor existente, sperăm ca această măsură fiscală să contribuie la extinderea activităților locale de cercetare și dezvoltare și să atragă noi oportunități de dezvoltare pe plan economic.
Andreea Vlad, Camelia Malahov,
consultant Deloitte Tax Manager, Deloitte Tax
