Răsturnare de situație. Elena Udrea ar putea fi eliberată, spune un fost ministru al Justiției. Acesta a declarat că există o cale extraordinară de atac prin care Elena Udrea ar putea scăpa de condamnarea din dosarul ”Gala Bute”.
Știrea dimineții despre Elena Udrea! Fostul ministru al Turismului poate scăpa de închisoare. Este Breaking News
Elena Udrea ar putea scăpa de închisoare, spune fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, cel care o susține pe aceasta în dosarul ”Gala Bute”. El a declarat că, deși nu este avocat, poate spune că există o cale extraordinară de atac prin care fostul ministru al Turismului să scape de cei 6 ani de închisoare.
”Eu nu sunt avocat în acel dosar, dar pot spune că este o cale extraordinară de atac. Noi avem în sistemul judiciar trei căi extraordinare de atac. Avem revizuire, contestația în anulare și recurs în casație pe motive diferite. Consecința? Se desființează hotărârea de la fond, cea de șase ani și se rejudecă în apel”, a declarat acesta pentru dcnews.ro.
Tudorel Toader a mai fost întrebat ce ar fi însemnat pentru justiția din România ca recursul de casație care a avut loc luni, 23 mai, să fi primit decizie favorabilă din partea ÎCCJ, însă aceasta a răspuns ”ce înseamnă pentru justiția din România? Dar gândiți-vă, ce înseamnă pentru justiția din România când ai un inculpat judecat 10 ani, căruia îi spui după aia că e achitat și că fapta nu există”.
”Nu numai resurse. Nu resursele sunt problema. Eu vorbesc în general, nu despre ea (Elena Udrea – n.r.). Vorbesc de exemplul pe care l-am dat eu. Să pui ani de zile pe cineva pe drumuri, cu termene, cheltuieli, nervi, iar apoi să îi zici ”ne pare rău, nu ați comis fapta”, a mai spus fostul ministru al Justiției.
Cu toate acestea, Tudor Toader nu s-a pronunțat cu privire la șansele de eliberare ale Elenei Udrea.
Elena Udrea nu s-a prezentat la ÎCCJ
Elena Udrea ar fi trebui să se prezinte luni în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) din București, însă fostul ministru al Turismului a refuzat să facă acest lucru. Amintim că partenera de viață a lui Adrian Alexandrov încearcă să obțină anularea condamnării de 6 ani de închisoare, printr-o cale extraordinară de atac.
În sala de judecată era prezent și iubitul acesteia, cel care spera să o vadă pe Elena Udrea, având în vedere că nu a mai văzut-o de când a fost arestată în Bulgaria. Adrian Alexandrov, cel care se ocupă acum, împreună cu mama Elenei Udrea, de fiica acestora, și-ar fi dorit să o vadă și să o audă fie și la monitorul din sala de judecată.