Potrivit Antena 3 CNN, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat că o decizie în cazul Simonei Halep NU a fost încă dată.
După ce numele Simonei Halep a apărut pe lista posibililor sportivi care vor fi prezenți la US Open, s-a vehiculat ideea că sportiva noastră ar fi aflat deja decizia tribunalului independent. Totuşi, ITIA a confirmat pentru Antena 3 CNN că decizia nu a fost încă dată.
Simona Halep este suspendată provizoriu din octombrie 2022 şi aşteaptă încă decizia din partea Sports Resolutions.
A ratat primele 3 Grand Slam-uri ale anului
Din cauza suspendării primite pe baza acuzațiilor de dopaj, Simona Halep a ratat primele trei turnee de tenis de Mare Slam din acest an: Australian Open, Roland Garros și Wimbledon, iar, acum, așteaptă verdictul ITIA.
În ciuda faptului că Sport Resolutions nu s-a pronunțat, încă, organizatorii turneului de tenis US Open anticipează că vedeta va reuși să își demonstreze nevinovăția, motiv pentru care au pus-o pe lista preliminară din acest an, ceea ce înseamnă că ar putea primi verdictul final până pe data de 28 august 2023, când va începe US Open 2023.
Potrivit presei germane, jucătoarea de tenis ar putea primi verdictul săptămâna viitoare.
„Verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep este iminent. Potrivit informațiilor, o decizie în ceea ce este, probabil, cel mai mare caz de dopaj din istoria tenisului, verdictul este iminent. O decizie poate fi anunțată cel mai curând săptămâna viitoare”, scrie într-un articol publicat de revista germană de sport Sportschau.
Presa americană nu crede în participarea româncei
La polul opus, presa americană anticipează că Simona Halep ar putea reveni pe terenul de tenis la scurt timp după ce se va termina US Open 2023 (28 august – 10 septembrie).
Potrivit Essentially Sports, jucătoarea de tenis va fi suspendată doi ani, dar va primi o reducere de un an, ceea ce înseamnă că ar putea reveni în lumea sportului după ce se va termina US Open 2023.
„Întregii comunități de tenis îi lipsește foarte mult Simonei Halep, care impresiona circuitul WTA cu performanțele sale stelare. Jucătoarea română a stat departe de tenisul competițional după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat la US Open 2022.
De atunci a fost nevoită să participe la mai multe audieri, susținând că este nevinovată. Ulterior a fost acuzată de o a doua încălcare a regulilor antidoping din cauza neregulilor din pașaportul ei biologic, astfel că nu s-au făcut progrese majore în cazul ei”, relatează sursa citată anterior.