Stiri

Reduta Dell, cucerita de AMD Dell, producatorul care isi disputa in fiecare an intaietatea pe piata mondiala a computerelor personale cu rivalul HP, a consemnat o scadere cu 18% a profitului net in primul trimestru al acestui an, 762 milioane de dolari, potrivit datelor financiare prezentate saptamana trecuta. Veniturile companiei au avansat, totusi, la 14,2 miliarde de dolari, de la 13,4 miliarde de dolari in perioada similara a anului 2005. Compania prognozeaza o crestere de aproximativ 6

Reduta Dell, cucerita de AMD

Dell, producatorul care isi disputa in fiecare an intaietatea pe piata mondiala a computerelor personale cu rivalul HP, a consemnat o scadere cu 18% a profitului net in primul trimestru al acestui an, 762 milioane de dolari, potrivit datelor financiare prezentate saptamana trecuta. Veniturile companiei au avansat, totusi, la 14,2 miliarde de dolari, de la 13,4 miliarde de dolari in perioada similara a anului 2005. Compania prognozeaza o crestere de aproximativ 6% a venitului aferent celui de-al doilea trimestru al anului, fata de perioada ianuarie-martie. Dell este ultimul mare producator de computere personale care a utilizat exclusiv microprocesoare Intel. Dupa ce Dell a anuntat ca va utiliza si microprocesoare AMD, actiunile Dell au consemnat o crestere cu 4,4%.

Pana la 3G, Orange se concentreaza pe EDGE

Orange si Research In Motion au lansat saptamana aceasta primul terminal mobil BlackBerry, care functioneaza in reteaua EDGE oferita de Orange in Romania. Astfel, clientii operatorului au la dispozitie un terminal BlackBerry cu caracteristici ce permit transferuri de date mai rapide. BlackBerry este o solutie de e-mail mobil pentru oamenii de afaceri si utilizatorii individuali, care permite accesul securizat la reteaua companiei sau la serverul de e-mail. BlackBerry 8700f este un terminal quad-band care functioneaza in reteaua GSM/GPRS/EDGE a Orange.
“De la lansarea BlackBerry in Romania, cu sapte luni in urma, numarul clientilor din sfera de afaceri a crescut rapid, dovedind astfel succesul solutiei. Companii precum Banca Transilvania, KPMG, Mediafax, Praktiker folosesc in acest moment serviciul BlackBerry de la Orange. Lansarea modelului BlackBerry 8700f care opereaza cu tehnologia EDGE a retelei Orange va determina o crestere importanta a vitezei de transfer de date si o experienta imbunatatita in utilizarea serviciilor. Aceasta este o inovatie importanta pentru Orange, care se inscrie in strategia de extindere a acoperirii EDGE la nivel national”, spune Richard Moat, directorul general al Orange Romania. Lansarea serviciilor 3G ale operatorului, care ar oferi viteze de transfer si mai mari pentru date, urmeaza sa aiba loc luna viitoare, spun oficialii companiei.