Situat pe bulevardul Lascar Catargiu, Atlantis Business Center ofera o suprafata de 6.271 mp de spatii finisate si dotate la standarde occidentale. Cladirea a intrat pe piata in aceasta luna, iar proaspatul chirias, Generali Asigurari, ocupa deja patru din cele sase etaje, pe o suprafata totala de 2.300 mp. „Cu un client reputat, precum Generali, si tinand cont de standardele spatiilor, restul cladirii va fi inchiriat intr-un timp foarte scurt”, afirma Alexandra Dimofte, corporate manager al agentiei Eurisko, cea care s-a ocupat de tranzactie.
Vila Cobalcescu intra pe piata de birouri
Intr-o zona de maxim interes, in apropierea Primariei Capitalei si a parcului Cismigiu este disponibila atat pentru vanzare, cat si pentru inchiriere. Vila Cobalcescu are o suprafata utila de 1.680 mp, dispusi pe trei nivele si un numar de 15 locuri de parcare. Suprafata minima pe care o poate cumpara sau inchiria o firma este de 400 mp. Oferta prezinta un bun raport intre calitatea spatiilor si pretul de vanzare/tariful de inchiriere, potrivit agentiei Colliers International, care se ocupa de viitoarele tranzactii.
ANL a dat in folosinta 1.455 de locuinte pentru tineri
Pana in acest moment, Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) a inaugurat 1.455 de apartamente pentru tineri, cu chirie, si si-a calculat sa mai inaugureze inca 1.215 in aceasta luna. Apartamentele au un pret de construire de 180-220 USD/mp, iar locatarii sunt tineri pana-n 35 de ani, care platesc o chirie modica la primarii.
In ceea ce priveste programul de constructii de case si apartamente vandute prin credit ipotecar, ANL a redus motoarele, in acest an fiind receptionate doar 469 de unitati locative, inca 171 fiind in curs de finalizare.
In 2003-2004 ritmul construirii de locuinte prin ANL va fi accelerat, promite ministrul Miron Mitrea, numai in Bucuresti fiind prevazute doua proiecte foarte mari (Henry Coanda, in Baneasa, si Brancusi, in Drumul Taberei), care sa totalizeze peste 8.500 de locuinte (mai mult de jumatate fiind destinate inchirierii catre tineri).
Palatul Mogosoaia va fi administrat dupa reguli vest-europene
Proaspat restaurat printr-un program al Bancii Mondiale, Palatul Mogosoaia este acum in atentia specialistilor in marketing urban, care cauta o formula optima pentru potentarea acestui monument istoric si atragerea turistilor in zona. In plus, specialistii studiaza posibilitatea restaurarii si Palatului de la Potlogi, construit tot in stil brancovenesc, pentru a putea apoi realiza un circuit turistic cu ambele palate. „Mogosoaia si Potlogi sunt incadrate in categoria monumentelor istorice de interes national. Aceasta inseamna ca sectorul public va juca un rol important in viitorul lor, iar propunerea noastra incearca sa optimizeze eficienta fondurilor publice, dar, in acelasi timp, sa implice strategic si sectorul privat comercial si imobiliar”, afirma Nicolae taralunga, director al firmei IHS, ce ofera consultanta.