Ancheta, efectuată de procurorul Héléni Raikou, va trebui să stabilească dacă site-ul german se face vinovat de ”difuzarea de ştiri false”, a precizat sursa.
Justiţia elenă a cerut asistenţă judiciară din partea autorităţilor germane pentru audierea responsabililor site-ului şi autorilor articolului, potrivit sursei.
Justiţia elenă este obişnuită cu deschiderea de anchete preliminare – dintre care multe sunt ulterior clasate- referitoare la cazuri care agită opinia publică.
Articolul din Spiegel Online a bulversat piaţa afirmând că Grecia reflectează la ideea de a părăsi zona euro, ipoteză dezminţită de altfel de Atena şi de marii protagonişti din Zona euro. Site-ul a ridicat, printre altele, secretul privind desfăşurarea, pe ascuns, a unei reuniuni la Luxemburg a responsabililor din Zona euro pentru găsirea unei soluţii la criza persistentă a datoriei Greciei.
De la declanşarea acestei crize, în iarna lui 2010, media germane au devenit ”oaia neagră” a opiniei publice greceşti, fiind acuzate, în cel mai bun caz, de reciclarea clişeelor şi a prejudecăţilor antigreceşti, iar, în cel mai rău caz, de a se preta la manevre speculative la adresa ţării.