Cererile de finantare pentru consultanta si instruire in domeniul intreprinderilor mici si mijlocii nu se mai depun, deoarece fondurile alocate acestui program au fost cheltuite. Potrivit biroului de presa al Ministerului pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie, suma de cinci miliarde de lei alocata de la buget in acest an pentru acest gen de proiecte s-a epuizat, acest lucru fiind anuntat deja in Monitorul
Oficial. Finantarile in domeniu faceau parte din „Subprogramul national multianual pe perioada 2002-2005 pentru sustinerea accesului IMM la servicii de consultanta”. Practic, acum acest program a luat sfarsit, urmand a fi facut public un bilant al modului de derulare al acestuia.

Tinerii chiar pot sa faca afaceri
Programul national „Chiar POTI”, lansat oficial in Romania are drept scop sprijinirea tinerilor in inceperea propriei afaceri. Acesta isi propune sa identifice tipul de servicii de care tinerii ar putea fi interesati, pentru ca apoi acestea sa poata fi oferite gratuit solicitantilor. In acest scop vor fi organizate periodic seminarii, iar inscrierea in program se va putea face accesand site-ul de Internet www.chiarpoti.ro.
Segmentul tinta al programului il constituie tinerii cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani, cel mai
important aspect constand in oferirea de consultanta gratuita pentru punerea in valoare a planurilor de afaceri considerate a fi viabile. Initiativa apartine Shell Group of Companies Romania si Centrului pentru
Dezvoltare Economica, iar acest program functioneaza deja in 16 tari.
Bazandu-se pe rezultatele obtinute pe plan international, programul „Chiar POTI” intentioneaza ca, prin intermediul serviciilor pe care le ofera, sa contribuie la pornirea a 30-50 de noi afaceri in decursul anului urmator si sa genereze noi locuri de munca. Totodata, se doreste dezvoltarea la nivel national a unei puternice retele de persoane cu experienta in domeniu care sa poata sprijini in mod gratuit tinerii in domeniile solicitate. Anual va fi organizat si concursul „Tineri in afaceri”, prin care vor fi recompensati
cu premii substantiale acei care s-au dovedit a avea succes cu proiectele propuse. Deocamdata, in faza
de prelansare a programului, exista deja 100 de tineri inscrisi, care au primit materialul informativ solicitat.

Curier finantari

Anda Popescu, Bucuresti intreaba despre programul Cultura 2000
Aprobat in 2000, acest program se va realiza in 2003. Prioritare sunt considerate artele spectacolului: teatrul, dansul, opera, arte lirice, teatrul de strada si circul. Pot solicita finantare organizatii in parteneriat, in functie de mai multe componente:
– pentru proiectele anuale, trebuie sa se implice cel putin tei coorganizatori din cel putin trei tari diferite participante la program;
– pentru proiectele multianuale, trebuie sa se implice coorganizatori din cel putin cinci tari participante la program. Pentru proiectele de cooperare in tarile terte evenimentele trebuie sa se desfasoare intr-o tara terta, care nu participa la program.
Evenimentele trebuie sa se deruleze in cooperare cu cel putin trei institute culturale publice sau alti operatori culturali din cel putin trei tari participante la program si un institut cultural public sau alti operatori culturali dintr-o tara terta.
Solicitantii si coorganizatorii trebuie sa fie:
– organizatii culturale publice sau private cu statut legal, a caror activitate principala se deruleaza in sfera culturala;
– organizatii din una dintre urmatoarele tari: cele 15 state membre ale UE, cele trei tari din Spatiul Economic European/Asociatia Europeana de Liber Schimb (Islanda, Liechtenstein si Norvegia), 10 tari est si central-europene (Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia) si Cipru si Malta.