Xerox Romania are un nou sediu
Compania Xerox este liderul mondial in tehnologia digitala si ocupa locul sase din lume la productia de echipamente IT.
Cel mai recent obiectiv propus de conducerea Xerox este de a ocupa locul intai pe piata documentelor si managementului cunostintelor, oferind solutii care se constituie intr-o punte de legatura intre lumea documentelor de hartie si cea digitala. Solutiile elaborate de Xerox conduc la cresterea productivitatii afacerilor prin impartasirea cunostintelor.
Cei interesati in a profita de avantajele oferite de Xerox beneficiaza, din septembrie anul acesta, de un nou sediu unde pot apela la serviciile acestei companii. Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 9-9A, sector 2, Bucuresti este noua adresa a firmei.
Xerox este cel mai fidel partener comercial american al Romaniei, avand o prezenta de peste 30 de ani pe piata romaneasca.
Tehnologia viitorului in viziunea IBM
Un pasionat de inginerie este familiarizat deja cu conceptul de prototip digital. Aparitia acestui concept a dus la reduceri dramatice ale ciclului de proiectare si ale costurilor in proiectarea si realizarea produselor noi, precum si la salturi semnificative de calitate. Ultima inovatie in domeniu este aplicatia CATIA – Computer Added Three-dimensional Interactive Application – oferita de compania Dassault Systems. Aceasta aplicatie a revolutionat piata fabricatiei virtuale, fiind folosita cu succes in industria aeronautica, auto, a bunurilor de larg consum si in industria de utilaj greu. Ultima versiune, a cincea, a fost lansata pe piata romaneasca de catre IBM Romania SRL, la data de 30 septembrie 1999, in cadrul conferintei CATIA – Avantaj competitiv prin eficienta in conceptia, realizarea si intretinerea produselor. CATIA este dezvoltata nativ pe sistemul de operare Windows NT.
Acelasi cod ruleaza si pe sisteme UNIX.