Declaraţia finală a ultimului summit al ţărilor din Uniunea Monetară din 26 octombrie, care a dus la ştergerea unei părţi din datoria elenă, a fost foarte clară privind această evoluţie.

Controlul european al bugetelor naţionale este pe cale de a fi întărit la o scară de neimaginat în urmă cu câţiva ani.

”Faptul de a aparţine unei uniuni monetare are consecinţe considerabile şi implică o coordonare şi o supraveghere mai strânse în scopul de a garanta stabilitatea şi viabilitatea Zonei în ansamblu”, indică textul.

Problema este dacă opinia publică din ţările membre ale UE este gata să facă acest pas hotărâtor.

Cazul Greciei este din acest punct de vedere paroxistic. Spre deosebire de Republica Irlanda şi Portugalia, care au reuşit să facă apel la ajutor internaţional din cauza incapacităţii lor de a se finanţa singure de pe pieţele financiare, Grecia trebuie de acum înainte să treacă prin furcile caudine ale creditorilor săi.

Dar, în cazul Atenei, această supraveghere este încă sporită din cauza faptului că situaţia economică n-a încetat să se degradeze în Grecia şi guvernul nu ajunge să realizeze obiectivele care i-au fost trasate.

Acordul ultimului summit prevede acum nu numai inspecţii trimestriale ale troicii /Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană/, ci şi un control mai mult sau mai puţin permanent.

În paralel, ”o task force” a Comisiei acţionează în teren pentru a optimiza folosirea de către Grecia a fondurilor UE. Dar iniţiativa este considerată drept o formă de protectorat a Bruxelles-ului de către o parte din cetăţenii greci.

Schimbările în curs reprezintă reversul medaliei în ce priveşte Fondul de salvare al Zonei euro pentru ţările aflate în dificultate, care a făcut ţăndări tabuul potrivit căruia nu poate exista un mecanism de solidaritate financiară între statele Uniunii Monetare.

Ţările cele mai bine notate, precum Germania, Franţa, Olanda sau Finlanda nu l-au acceptat decât în contrapartidă cu o supraveghere mult mai severă a politicilor naţionale.

Italia a putut să-şi dea seama săptămâna trecută când a fost supusă unui tir de critici din partea partenerilor săi pe tema absenţei reformelor economice promise.

Chiar dacă ţara n-a făcut apel la ajutor internaţional, şeful guvernului Silvio Berlusconi a trebuit să-şi facă mea culpa şi să vină să prezinte o foaie de parcurs promiţând că va realiza reforme, îndeosebi în domeniul pensiilor. Mai mult, declaraţia finală a summit-ului privind euro din 26 octombrie plasează de facto Roma sub supravegherea Bruxellesului.

”Invităm Comisia să furnizeze o evaluare detaliată a acestor măsuri şi să asigure monitorizarea aplicării lor”, avertizează textul.

La modul mult mai larg, arsenalul anticriză pus la punct de Zona euro prevede de acum înainte că proiectele de buget ale tuturor ţărilor pot fi controlate la nivel european chiar înainte de adoptarea lor de către parlamentele naţionale, ceea ce face să se scrâşnească din dinţi.

Sancţiunile vor fi luate mai uşor şi mai rapid decât în trecut împotriva ţărilor laxiste.

Germania vrea chiar să meargă şi mai departe schimbând Tratatul UE. Berlinul doreşte, de exemplu, pedepsirea de către Curtea Europeană de Justiţie a ţărilor care-şi lasă conturile în derivă sau plasarea lor sub tutelă.

”Ţările care cer sau trebuie să fie plasate în mod prelungit sub protecţia Fondului de salvare al Zonei euro trebuie să fie gata să renunţe la o parte din suveranitatea lor”, a rezumat şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle.
SURSA: Agerpres