Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că rezervele Turciei cu privire la aderarea Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică trebuie luate în considerare, relatează DPA.

„Turcia este un aliat apreciat şi trebuie ţinut cont de orice îngrijorări privind securitatea”, a scris Stoltenberg pe Twitter după o întâlnire cu ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu.

„Suntem uniţi în acest moment istoric”, a adăugat el.

Finlanda şi Suedia şi-au anunţat recent candidaturile pentru aderarea la NATO, în contextul în care invazia Rusiei din Ucraina a amplificat îngrijorările privind securitatea. Turcia a transmis că va fi de acord cu aderarea celor două ţări numai în anumite condiţii.

Ministrul turc de externe, critic la adresa unor țări NATO

În cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe din NATO care a avut loc duminică la Berlin, Cavusoglu a criticat unele state membre pentru că restricţionează exporturile de arme către Turcia din cauza luptei sale împotriva acestor grupări.

Săptămâna trecută, Erdogan a afirmat că cele două state sunt „case de oaspeţi pentru organizaţii teroriste”.

Nu este clar cum va putea fi convinsă Turcia să nu se opună aderării Suediei şi Finlandei la NATO, comentează DPA.

Potrivit unor diplomaţi, un rol l-ar putea juca declaraţii din partea celor două state europene nordice în legătură cu lupta împotriva terorismului şi afacerile cu arme.

Poziția președintelui Turciei față de aderarea Finlandei și Suediei

Amintim că, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat la rândul său luni posibilitatea ca Finlanda şi Suedia să intre în Alianţa Nord-Atlantică, spunând că nu poate fi de acord cu aderarea unor ţări care au impus sancţiuni Turciei.

El a reiterat poziţia că ambele ţări sprijină „organizaţii teroriste”, printre care Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este interzis în Turcia, şi miliţiile kurde YPG din Siria.

Ankara susţine că Suedia şi Finlanda adăpostesc persoane legate de grupuri considerate teroriste, cum ar fi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi discipoli ai clericului musulman Fethullah Gulen, acuzat de Turcia că a coordonat puciul nereuşit din 2016.

„Cum putem avea încredere în ei? (…) Nu vom ceda în privinţa aderării la NATO a celor care aplică sancţiuni împotriva Turciei”, a mai spus Erdogan.