Storience deschide un birou la Londra

Agenția de branding Storience și-a extins prezența în plan internațional prin deschiderea unui birou la Londra la finalul lunii septembrie.

Decizia agenției a venit în urma finalizării unui proiect de rebranding în Anglia, când proprietarii agenției – Adriana și Ștefan Liuțe – au constatat că pot concura în piață britanică.

„Marea Britanie e cea mai dezvoltată piață de branding din Europa și ne-am dorit mereu să activăm acolo”, spune Adriana Liuțe, Managing Partner Storience.

Storience are deja un reprezentant local în Marea Britanie. Cei doi antreprenori cred că prezența comercială în Marea Britanie le va crea noi oportunități și în restul Europei Occidentale.

De altfel, al doilea client al biroului londonez este Universitatea din Geneva, pentru care Storience va crea identitatea vizuală și prezența web a unui proiect cultural.