Pentru prima dată în România, cavalerii moderni au parte de o ilustrare pe viu a istoriei obiectului pasiunii lor, motocicleta. Semn că primii colecţionari ies la rampă.

Cum intri în Muzeul Naţional de Istorie, acolo unde te aştepţi să dai peste „umbrele“ lui Burebista, Ştefan cel Mare sau Carol I, chiar în hol, te întâmpină o mică herghelie de cai-putere pe două roţi. Este prima expoziţie de motociclete de epocă şi clasice, organizată de  Muzeul Naţional de Istorie a României şi Asociaţia Motocicliştilor din România (AMR), în colaborare cu Muzeul Tehnic „Ing. Dimitrie Leonida“ şi Daytona Twins, expoziţie deschisă pe  tot parcursul lunii septembrie. „Din păcate, au venit puţini colecţionari dintre cei care s-au anunţat“, spune Mircea Marin, secretarul general al AMR. „A existat destulă reticenţă în ceea ce priveşte organizarea, paza, transportul  sau expunerea motocicletelor, dar cred că, după ce vor vedea cum a decurs prima ediţie, vom avea mult mai mulţi participanţi la următoarele“, adaugă acesta.

Sunt expuse destule exemplare valoroase, „însă este destul de greu de cuantificat în bani valoarea acestora, deoarece, la noi încă nu există cu adevărat o piaţă a motocicletelor de colecţie, de abia acum se formează“, explică Marin. În bani, cele mai valoroase exponate sunt un Ducati custom şi o replică a celebrelor motociclete americane Indian, ambele transformate în atelierele Daytona Twins. „Ce fac eu este o pasiune, nu trăiesc din asta, e mai mult ca o lucrare de sculptură mecanică modernă, facem replici ale unor modele celebre, se vând cu circa 15.000-16.000 de euro, sau cu 25.000-30.000 de euro, în funcţie de model“, spune Vladimir Ene, patronul Daytona Twins, cunoscut drept Vova printre motociclişti. „Ducati-ul însă este chiar un exemplar de colecţie, s-au fabricat doar 2.000 de bucăţi, iar acest model s-a vândut exclusiv prin internet, la 16.000 de euro. Preţurile au ajuns acum la circa 25.000-30.000 de euro“.

Cea mai valoroasă piesă a expoziţiei de la Muzeul Naţional de Istorie rămâne însă un Triumph din 1933, recondiţionat de Mircea Vlad din Făgăraş, unul dintre cei mai pasionaţi căutători de astfel de artefacte din ţară. „Acolo la el, în secuime, din câte un pod sau de prin fân mai răsare câte o motocicletă de epocă sau măcar câte o piesă“, explică Mircea Marin.

Îi încurajez să îşi facă colecţii şi să le expună, nu să le vândă ca piese. Doar aşa le creşte valoarea.
Mircea Marin, secretar general Asociaţia Motocicliştilor din România

Inedit

12.000 euro este suma cu care se vinde în România un Ducati de colecţie, fabricat în doar 2.000 de exemplare, al cărui preţ pe piaţa internaţională a urcat la 25.000-30.000 euro.

Participarea la expoziţii creşte valoarea colecţiei

175-36764-29_mobra_rp_36.jpgMircea Marin, secretarul general al Asociaţiei Motocicliştilor din România („Bunul“, între motociclişti, în fotografie, alături de un Zundapp din 1940), are în colecţie 11 motociclete şi motorete, inclusiv o deja „clasică“ Mobra, visul tinerilor români din anii `80. El încurajează pasionaţii să colecţioneze motociclete şi să participe la expoziţii cu ele, deoarece aşa le pun mai bine în valoare.

Muzeul tehnic nu-şi permite colecţii de valoare

175-36763-29_expo1_rp_36.jpg„Din păcate, exemplarele aduse de la Muzeul Tehnic arată destul de rău. Ei nu au bani; noi i-am ajuta cu cea mai mare plăcere la recondiţionarea modelelor, iar ei ar fi bucuroşi să o facem. Din păcate, nu există forme legale care să ne permită să îi ajutăm“, spune Mircea Marin.