Deputatul USR-PLUS Filip Hăvârneanu, inițiator al legii, a scris pe propria pagină de socializare că a depus în Parlament o nouă inițiativă legislativă care își propune să elimine și să pedepsească strângerea de bani pentru fondul clasei.
Strângerea de bani pentru fondul clasei, eliminată și pedepsită! O nouă inițiativă legislativă a fost depusă în Parlament
Deputatul USR-PLUS Filip Hăvârneanu solicită astfel prin inițiativa respectivă ca „practica strângerii ilegale de bani de la părinți și copii să fie eliminată și pedepsită.”
„Interzicem prin lege fondul școlii și fondul clasei și introducem sancțiuni! Am depus astăzi în Parlament o nouă inițiativă legislativă în care solicit ferm ca practica strângerii ilegale de bani de la părinți și copii să fie eliminată și pedepsită. Am lucrat mult pentru a crea un proiect solid, complex și fără lacune, alături de colegii mei USR PLUS Brian Cristian, Daniel Toda și Andrei Miftode. Îi susținem și îi înțelegem pe toți părinții care au fost presați de aceste cheltuieli și îi încurajăm să nu mai tolereze această formă asociată corupției”, a scris miercuri deputatul USR-PLUS Filip Hăvârneanu pe pagina sa de Facebook.
Care este efectul acestui proiect dacă devine lege?
Așadar, prezenta modificare legislativă introduce o nouă sancțiune cu caracter contravențional care poate fi constatată și aplicată de ofițerii sau agenții de poliție competenți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Prezenta modificare legislativă introduce o nouă sancțiune cu caracter contravențional care poate fi constatată și aplicată de ofițerii sau agenții de poliție competenți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Anticipăm faptul că, aceste modificări legislative propuse vor duce la o corijare definitivă a modului în care elevii, părinții, dascălii, personalul din toate unitățile de învățământ și chiar factorul politic, văd și înțeleg obișnuința de a solicita, în mod regulat, la intervale de timp repetate, sume de bani pentru a putea oferi elevilor o educație adecvată în cele mai bune condiții. În al doilea rând, părinții sau cei care susțin financiar educația unor elevi vor putea resimți o așa-numită relaxare fiscală, deoarece nu va mai exista grija unor astfel de propuneri. În al treilea rând, persoanele aflate în conducerea unităților de învățământ vor avea șansa adevărată de a manageria un buget de venituri și cheltuieli în vederea asigurării dreptului la educație al tuturor elevilor”, scrie deputatul USR-PLUS.
Părinții care au copii în școli de stat sunt constrânși
De asemenea, acesta punctează că părinții care au copii în școli de stat sunt constrânși sub o formă sau alta să cotizeze la fondul școlii.
„Care este realitatea din prezent? Părinții care au copii în școli de stat sunt constrânși sub o formă sau alta să cotizeze la fondul școlii pentru ca, în sala de clasă, elevii să poată studia în condiții decente. Cadrele didactice se transformă în timpul ședințelor lunare cu părinții, în mesagerii directorilor de școli. Discuțiile cu părinții se desfășoară la limita legii, dascălii apelând tot timpul la vulnerabilitatea sistemului educațional, la sensibilitatea acestora și la înșiruirea unui set de blocaje care ar apărea în actul de predare, dacă la clasă nu s-ar achiziționa logistica solicitată. Mai mult, majoritatea părinților se tem că, refuzând să contribuie la această formă mascată de corupție, copilul va fi marginalizat, defavorizat în procesul de notare și suspus unui disconfort emoțional de către cadrele didactice. Este inadmisibil ca școlile să continue să încurajeze prestația financiară a părinților, iar acest fapt cât se poate de real trebuie sancționat. Majoritatea celor care achită acest fond afirmă faptul că nu primesc chitanță sau orice fel de document care poate atesta prin el însuși efectuarea unei plăți. Conform unui studiu realizat în 2021 de Organizația Salvați Copiii, costul total mediu al părinților pentru a susține educația este de 6.798 de lei, după însumarea cheltuielilor. Această sumă s-a dublat comparativ cu anul 2018, ceea ce denotă faptul că fenomenul cotizațiilor părinților și elevilor se află pe un trend ascendent alarmant”
Totodată, Filip Hăvârneanu susține că este nevoie de o lege „când deja există un regulament cadru” deoarece „nu a fost niciodată respectat și nu au existat sancțiuni”.
„De ce e nevoie de o lege când deja există un regulament cadru? Pentru că nu a fost niciodată respectat și nu au existat sancțiuni. Conform art. 105 din Legea Educaţiei Naționale, cheltuielile școlilor se asigură din bugetele consiliilor locale, direcţionând banii unităţilor de învăţământ prin finanţarea complementară. Persoanele din conducerea școlii, personalul didactic, didactic auxiliar sau nedidactic, nu au atribuții legale în ceea ce privește strângerea de fonduri de la părinți sau elevi. A pretinde sume de bani reprezintă o încălcare a limitelor de competență a funcțiilor cadrelor didactice. Sumele de bani colectate de la părinți sau elevi nu pot fi cuprinse în buget, neputând fi incluse într-o clasificare de venituri”, a conchis acesta.
Răspunsul oferit de președintele Federației Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar
În acest context, Iulian Cristache, președinte FNAP-IP, critică acest proiect și inițiatorii acestuia.
„În acest moment este reglementat în Regulamentul de organizare și functionare, de câte ori a fost updatat, noi – cred că sunt doi ani de zile, în care am ținut să menționăm expres că este interzisă colectarea de fonduri în interiorul școlii, decât cu respectarea legii, adică sponsorizări sau prin intermediul asociațiilor cu personalitate juridică, care pot strange acești bani dar nu sub forma de fondul clasei, fondul școlii, ci prin cotizații sau sponsorizări către asociația de părinți, banii fiind direcționați în urma unui dialog între această asociație cu personalitate juridică și unitatea de învățământ.
Cert este că noi nicidoată nu am sprijinit strângerea de bani decât în situatii extreme, acolo unde comunitatea locală dintr-un sat de exemplu, și tu ca părinte vezi cum cade tavanul în cap.
Proiectul este o prostie, ceva de genul „să apărem în presă și să ne vedem pozați”. Ai pretenții de la parlamentari, au comisii de specialitate, au consilieri care ar trebui să aibă habar. Deci în acest moment se interzice colectarea de fonduri prin consiliile reprezentative ale părinților, scrie negru pe alb în Regulamentul de Organizare și Funcționare. Orice scrie în lege are caracter obligatoriu. La fiecare inceput de an regulamentul și statutul unității de învățământ este discutat cu părinții la fiecare clasă”, a declarat Iulian Cristache pentru HotNews.
Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu