In momentul incheierii unei polite de asigurare, consultantul lanseaza asupra clientului un adevarat tir de intrebari care, la prima vedere, par stupide; rolul lor este, de fapt, obtinerea unor date cat mai clare si exacte. Companiile de asigurari incearca sa culeaga cat mai multe informatii de la clienti, pentru a evita eventualele tentative ale acestora de a obtine un castig ilicit din contractul de asigurare.
Exista riscul ca asiguratul sa ascunda elemente importante, cum ar fi valoarea reala a bunurilor ce le asigura, detinerea unei alte asigurari pentru acelasi bun sau, de ce nu, starea precara de sanatate in momentul semnarii contractului de asigurare. Ascunderea acestor informatii semnifica intentia asiguratului de a insela compania de asigurari si o exonereaza pe aceasta de la plata despagubirilor in caz de dauna.
Acest lung chestionar (completat in momentul incheierii contractului de asigurare) este unul din mecanismele de protectie dezvoltate de asiguratori impotriva tentativelor de frauda din partea asiguratului. Desigur, acest chestionar este necesar si pentru evaluarea riscului preluat, prin contract, de compania de asigurari.
In tara noastra, frauda – din punct de vedere juridic – are reglementari indirecte. In legislatia romaneasca nu exista prevederi exprese care incrimineaza fraudele in domeniul asigurarilor. Potrivit Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurari din Romania (UNSAR), raspunderea penala pentru frauda este aceea din Codul penal referitoare la inselaciune in dauna avutului personal sau public, dupa cum este cazul, iar tentativa de frauda se pedepseste ca si infractiunea comisa.
Partea de prevenire a producerii fraudelor in asigurari pe piata romaneasca este mai putin dezvoltata comparativ cu tarile unde sectorul asigurarilor este puternic dezvoltat. Nu exista, in momentul de fata, informatii centralizate sau o baza de date privitoare la fenomenul de frauda in Romania. La solicitarea revistei Capital, Mihaela Tudor, consilier juridic al UNSAR, afirma ca „aprecierile unor specialisti bazate pe fapte cu caracter de frauda, descoperite sau suspectate, se situeaza undeva in jurul a 10 % din totalul portofoliului de asigurari la nivelul pietei romanesti”. Categoriile de polite cele mai expuse riscului de fraudare sunt cele pentru asigurarile auto, de bunuri si locuinte. Totalul despagubirilor platite, in 1999, de companiile romanesti de asigurari pentru cele trei categorii de polite a insumat 1.507 miliarde lei, ceea ce duce la concluzia ca, in acel an, industria romaneasca a asigurarilor a fost pagubita cu peste 150 miliarde lei.
UNSAR lucreaza la o baza de date comuna
Fiecare societate de asigurari are o evidenta proprie a acestor tentative de frauda, urmand ca in viitorul apropriat informatiile sa se adune intr-o baza de date comuna pusa la dispozitia tuturor societatilor de asigurari (conform intentiilor UNSAR), baza de date absolut necesara pentru o piata in plina dezvoltare cum este cazul celei romanesti.
In momentul de fata companiile de asigurari incearca sa previna fenomenul fraudelor prin conditiile de asigurare prevazute in contracte, introducand clauze contractuale explicite in acest sens (obligatiile asiguratului fata de asigurator, declaratii false, excluderi, etc.)
Pe plan international, in cadrul societatilor de asigurari exista departamente specializate care au in componenta lor detectivi de asigurari. Detectivii de asigurari au rolul de cerceta in cele mai mici amanunte cazurile in care exista suspiciuni de frauda sau se solicita despagubiri substantiale. Plata despagubirilor de catre asigurator se face numai in momentul in care exista suficiente probe ca evenimentul s-a produs fara intentie de frauda si asiguratul a respectat intocmai conditiile din contract. Totusi, fenomenul de frauda are o amploare din ce in ce mai mare, iar societatile de asigurare platesc despagubiri de zeci de miliarde de dolari pe an.
Fraudele nu sunt deranjante numai pentru asiguratori, ci si pentru clientii acestora, deoarece se maresc costurile necesare pentru depistarea intentiilor de frauda (departamente speciale de detectivi de asigurari, baze de date performante si softuri adaptate acestora), costuri ce se reflecta in primele de asigurare.
De exemplu, compania de asigurari britanica Highway Insurance a cheltuit foarte mult (in luna aprilie 2001) pentru a pune la punct un sistem bazat pe detectorul de minciuni pentru a combate cresterea cererilor frauduloase. Acest sistem analizeaza inflexiunile din vocea celui care solicita plata unei despagubiri indicand gradul de nesiguranta al declaratiilor acestuia. Cei care apar cu risc inalt vor fi investigati suplimentar inainte ca societatea de asigurari sa efectueze plata. Aceasta modalitate utilizata de compania britanica a fost acceptata de institutia de reglementare a pietei de asigurari britanice si exista deja inca doua companii care vor sa investeasca in acest sistem.
Dupa primele luni de utilizare a detectorului de minciuni, rezultatele au fost spectaculoase: s-a constatat ca aproximativ 10 % din cei care depusesera cereri de despagubire aveau intentia de a frauda compania de asigurari.
In SUA s-a constatat cresterea ingrijoratoare a fraudelor in domeniul asigurarilor colective de munca, despagubirile crescand cu 150% in ultimul an; estimarile indica faptul ca 30% reprezinta fraude.
Eforturile companiilor de asigurari de a combate cat mai mult fraudele din industria asigurarilor sunt esentiale pentru sanatatea lor financiara. De reusita acestui demers vor beneficia insa si clientii corecti.
Florian Dinu
