Ministerul Finanţelor are planuri haotice pentru sumele pe care statul le va împrumuta în anii următori. Strategia până în 2010 conţine multe cifre greşite şi propuneri inoportune.
O primă schimbare pe care ministerul condus de Varujan Vosganian (foto) o are în vedere este creşterea ponderii datoriei cu dobândă fixă. A doua: contractarea de împrumuturi noi preponderent în lei (minimum 45% din datoria statului) sau în euro, dacă este neapărat nevoie de valută.
Cât de oportune sunt propunerile aflăm chiar din documentul citat: „în ceea ce priveşte contractarea de împrumuturi de pe piaţa internă, în lei, costurile actuale ale acestor împrumuturi sunt foarte mari, ca urmare a înrăutăţirii aşteptărilor inflaţioniste“. Deci, mizând pe o îmbunătăţire a situaţiei macroeconomice în viitor, statul ar avea costuri mai mici dacă ar apela la dobânzi variabile.
La capitolul împrumuturi externe, care se axează pe euro, apare un nou punct slab al strategiei: cel al dobânzilor de referinţă mai mari la moneda europeană (4%), faţă de 2% la dolari, plus tendinţa de apreciere a euro atât în faţa dolarului, cât şi a leului. Cum se va echilibra raportul de forţe între UE şi SUA în viitorii ani este greu de spus, la fel şi care va fi deznodământul crizei internaţionale.
Un lucru e sigur însă: România a pierdut trenul condiţiilor bune de credit. În 2005, fostul secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Dragoş Neacşu, anunţa un plan ambiţios: o unitate de management a datoriei externe, care să refinanţeze creditele externe luate în condiţii nefavorabile. Proiectul a rămas însă doar pe hârtie.
În trecut, România a avut greu acces la finanţări externe, la costuri mari, în unele cazuri şi peste 18%, în condiţiile în care, la sfârşitul anilor ‘90, FMI avertiza că România este în pragul intrării în incapacitate de plată. Deşi acum ne împrumutăm mult mai ieftin, o parte considerabilă a creditelor contractate în trecut de stat a rămas cu dobânzi mult mai mari decât cele acordate unei ţări membre UE. Potrivit Ministerului Finanţelor, 25% din datoria publică externă contractată în euro are dobânzi între 7% şi 12%, nu există împrumuturi în euro la dobâzi peste 12%, iar cele cu costuri între 0 şi 7% au o pondere de 75%. Şi asta în condiţiile în care Primăria Bucureşti s-a împrumutat prin eurobonduri la o dobândă de numai 4,125%.
La capitolul negocieri de contracte, se lucrează intens. Dar, din păcate, nu pentru reducerea costurilor datoriei, ci doar pentru schimbarea beneficiarilor: o ordonanţă adoptată anul trecut prevede că împrumuturile externe vor fi contractate doar prin Ministerul Finanţelor. Iar funcţionarii instituţiei trebuie să schimbe 150 de contracte de credit, spune un raport al ministerului.
„Anul 2006 şi chiar începutul anului 2007 ar fi fost un moment optim pentru planificarea refinanţării la dobânzi scăzute. S-a pierdut momentul", afirmă Radu Crăciun, director de investiţii la Interamerican. Şi Liviu Moldovan, şeful departamentului de investiţii de la WBS Holding, spune că refinanţarea trebuia să se facă demult. În privinţa strategiei de a apela preponderent la împrumuturile în euro, acesta are o poziţie mai nuanţată. Moldovan susţine că piaţa se aşteaptă la o majorare a dobânzilor la euro, iar dacă împrumuturile externe vor fi contractate la o dobândă fixă înainte de majorările decise de BCE, România ar putea face economii. În plus, perspectiva adoptării euro în 2014-2016 justifică preferinţa pentru moneda europeană.
Document cu cifre trecute „din pix“
Ministerul Finanţelor nu a putut să ne prezinte dobânda medie plătită la datoria publică în euro, motivând că „pentru împrumuturile cu rata variabilă de dobândă (EURIBOR/LIBOR) se adaugă o marjă variabilă, a cărei valoare depinde de destinaţia împrumutului, de perioada pentru care se contractează împrumutul, de periodicitatea plăţilor de dobândă, de ratingul de ţară şi, ca urmare, de momentul contractării împrumuturilor“, ceea ce ar face imposibil calculul. Totuşi, un raport al Băncii Mondiale furnizează astfel de date. Potrivit documentului, România ar putea obţine credite la o dobândă de 6,1% pe an de la BERD, 4,73% pe an de la cele BEI şi 4,7% pe an – credit cu marjă fixă de la BIRD – şi 5,76% pe an, dacă ar apela la bonduri pe 4 ani.
Cele mai mari sume datorate de România sunt la BEI – 1,6 miliarde de euro, la BIRD – 1,5 miliarde de euro, precum şi 2 miliarde de euro, datorate investitorilor în cele două emisiuni de eurobonduri.
Inconsecvenţe există şi în buletinele statistice ale Finanţelor. De exemplu, buletinul privind datoria publică avansează două cifre diferite pentru acelaşi indicator: ratele plătite de România în 2007: 3,4 miliarde de euro (în graficul care prezintă cât din serviciul datoriei este rambursarea pricipalului şi cât sunt dobânzile şi comisioanele), respectiv 3 miliarde de euro (în graficul care prezintă valoarea rambursărilor interne şi a celor externe).
Diferenţe – de ordinul sutelor de milioane de euro (sau 0,5% din PIB) – există şi în ceea ce priveşte nivelul datoriei publice, reprezentanţii instituţiei justificând că e vorba de metodologii diferite: cea românească şi cea europeană.
NIVEL CONSTANT
Strategia privind datoria publică prevede menţinerea acesteia, ca procentaj din PIB, la un nivel asemănător celui din prezent: 18,8%. Acesta se situează mult sub pragul de 60% din PIB prevăzut în Tratatul de la Maastricht.
BANI PENTRU INFRASTRUCTURĂ
Datoria externă ar putea fi majorată în viitor pentru a finanţa investiţiile mari în infrastructură. Experienţa arată însă că împrumuturi contractate la mijlocul anilor ‘90 (de la BIRD) pentru proiecte în transport nu au fost cheltuite nici până acum, chiar dacă s-au plătit, pe lângă dobânzi, comisioane de penalizare.
Planuri pentru împrumuturile interne
> Ministerul Finanţelor are planuri mari şi în ceea ce priveşte împrumuturile interne. În primul rând, emisiunea şi tranzacţionarea titlurilor de stat ar trebui să iasă în perioada următoare de sub umbrela BNR, iar piaţa secundară să se mute la bursă. Termenul a fost însă amânat de mai multe ori: din luna mai, în iulie, şi apoi în septembrie. În prezent, Ministerul Finanţelor testează două soluţii informatice, printre care şi platforma Reuters, pentru tranzacţionarea titlurilor.
> Organizarea prin intermediul BNR a emisiunilor şi a vânzărilor ulterioare face ca volumele tranzacţionate să fie foarte mici. De exemplu, în toată luna aprilie s-au realizat doar 51 de tranzacţii.
> Strategia în domeniul datoriei publice mai prevede ca datoriile statului în lei (sub formă de obligaţiuni, certificate şi titluri de depozit) să reprezinte minimum 45% din datoria publică şi orientare către titluri cu dobânzi fixe pe termene lungi, deoarece unul din criteriile de la Maastricht se referă la astfel de dobânzi.
> În tot cursul anului 2008, Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să împrumute de pe piaţa internă 11 miliarde de lei sub formă de titluri de stat şi de certificate de depozit. Însă, pentru lunile ianuarie şi februarie nu s-au plasat decât jumătate din titlurile scoase la bătaie, argumentând că băncile cer dobânzi prea mari.
Capital – Editia nr. 19, data 14 mai 2008
