Atragerea turiştilor români spre destinaţiile din Serbia în 2016 este parte a strategiei naţionale de turism, fapt pentru care Oficiul Naţional de Turism al Serbiei (ONTS) va avea propriul stand în cadrul Târgului Naţional de Turism al României, cel mai mare eveniment dedicat industriei turismului din România, ce va avea loc în perioada 25-28 februarie, la Romexpo, reiese din datele ONTS.

Serbia este, de multe ori, o destinaţie turistică subestimată de turişti, inclusiv de cei români, însă oferă o varietate de posibilităţi de petrecere a timpului liber, indiferent de sezon: de la staţiunile de ski din munţii Tara, la parcurile naturale spectaculoase, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, şi oraşele încărcate de istorie.

Astfel, o vacanţă în Belgrad, pentru a explora viaţa de noapte a capitalei Serbiei, un city-break la Novi Sad, pentru o vizită la fortăreaţa Petrovaradin şi o lecţie de istorie sau o vacanţă activă, ce include un circuit de cycling în Zlatibor sau o lecţie de rafting în Djerdap sunt doar câteva dintre activităţile promovate de Oficiul de Turism al Serbiei la TTR.

Standul va include materiale informative despre destinaţie şi va beneficia de prezenţa autorităţilor de la Belgrad care vor avea întâlniri cu reprezentanţii agenţiilor de turism din România, pentru a le încuraja să includă şi Serbia pe lista destinaţiilor propuse turiştilor români.