”Sperăm să schiţăm, până în toamnă, o nouă strategie a sectorului energetic din România, în perspectiva anilor 2030-2035. În acest scop, încercăm să creăm – la nivelul ministerului – un colectiv pentru Strategia energetică a României, iar o primă întâlnire pe acest subiect o vom avea pe data de 10 iunie”, a spus oficialul la conferința ”Energy Business Summit”.
În cadrul noii strategii se va pune accent pe elementele de viziune, încercând o nouă abordare faţă de cea folosită la elaborarea vechii strategii, unde nu se făcea doar o detaliere a resurselor energetice. Ministrul a mai spus că, tot în cadrul noii strategii, energia nucleară ar putea deţine un procent de 10-12% din total putere instalată în România.
”Dacă vom reuşi punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă, atunci vom obţine încă 2.400 de megawaţi, ceea ce s-ar traduce printr-o pondere a energiei nucleare de 10-12% din total putere instalată în România”, a subliniat Niţă.
Potrivit unui scenariu realizat de Uniunea Europeană pentru anul 2030, mixul de energie va proveni din surse regenerabile – în procent de 18%, cărbune – 12%, petrol – 33%, gaze – 22% şi energie nucleară – 14%.