Strategia energetică a României ar putea fi finalizată până la sfârşitul acestui an, prima întâlnire de lucru în acest sens urmând să aibă loc pe 10 iunie, potrivit lui Constantin Niţă, ministrul Delegat pentru Energie.
”Sperăm să schiţăm, până în toamnă, o nouă strategie a sectorului energetic din România, în perspectiva anilor 2030-2035. În acest scop, încercăm să creăm – la nivelul ministerului – un colectiv pentru Strategia energetică a României, iar o primă întâlnire pe acest subiect o vom avea pe data de 10 iunie”, a spus oficialul la conferința ”Energy Business Summit”.
În cadrul noii strategii se va pune accent pe elementele de viziune, încercând o nouă abordare faţă de cea folosită la elaborarea vechii strategii, unde nu se făcea doar o detaliere a resurselor energetice. Ministrul a mai spus că, tot în cadrul noii strategii, energia nucleară ar putea deţine un procent de 10-12% din total putere instalată în România.
”Dacă vom reuşi punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă, atunci vom obţine încă 2.400 de megawaţi, ceea ce s-ar traduce printr-o pondere a energiei nucleare de 10-12% din total putere instalată în România”, a subliniat Niţă.
Potrivit unui scenariu realizat de Uniunea Europeană pentru anul 2030, mixul de energie va proveni din surse regenerabile – în procent de 18%, cărbune – 12%, petrol – 33%, gaze – 22% şi energie nucleară – 14%.