Strategia fiscală pune sare pe rănile sistemului sanitar

În 2011, bugetul asigurărilor de sănătate va fi cel mai mic din ultimii patru ani. Consecinţele sunt previzibile. Pentru pacienţi, acces restricţionat la servicii medicale şi medicamente. Pentru companiile farmaceutice, găsirea de soluţii care nu sunt, însă, întotdeauna, de partea bolnavilor.
Să spui la nesfârşit că sistemul sanitar stă să moară a devenit de mult timp un clişeu. Să spui că e nevoie acută de o reformă, care să schimbe din rădăcini actuala organizare, este, de asemenea, inutil, la fel cum este şi să te minunezi cum a fost posibil ca România să fi contabilizat în ultimii 20 de ani nu mai puţin de 19 miniştri ai sănătăţii, unii cu mandat de doar o lună.
Şi totuşi, surprize mai există: strategia fiscal-bugetară aprobată de Guvern pe 15 septembrie arată că bugetul Fondului pentru asigurări sociale de sănătate, cel care susţine, în mare, sistemul sanitar autohton, va fi în 2011 cu 15% mai mic decât anul acesta. Cum s-a ajuns în actuala situaţie explică Sorin Popescu, corporate affairs manager al celui mai nou producător de medicamente intrat pe piaţa locală, Amgen, şi membru în conducerea Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM): „În fiecare an, bugetul sănătăţii a fost reprezentat de suma echivalentă cu necesarul pe trei trimestre din anul precedent. Toată lumea ştia că, oricum, în septembrie venea rectificarea bugetară şi se acopereau, astfel, şi cheltuielile de final de an. În 2009, s-a spart buba, pentru că FMI nu a mai permis ieşirea din ţinta de deficit. Aşa că guvernanţii au decis peste noapte, fără să se consulte cu nimeni, să aducă bani din bugetul pe 2010. Foarte bine, piaţa nu s-a prăbuşit, am mers mai departe, doar că în 2010 am intrat cu doar o jumătate din bugetul alocat în teorie. Consecinţa subfinanţării? Pe 19 august, s-a făcut rectificarea bugetară şi s-au dat banii luaţi în 2009. Acum, trăim iar fericiţi, dar pentru cât timp? Avem în continuare un trimestru neacoperit.“
Surprize pentru toată lumea
Aceasta este doar cea mai importantă dintre deciziile luate de pe o zi pe alta, susţin producătorii. Nu este, însă, nici pe departe, singura. Se înscriu aici şi decizia de prelungire a termenelor de plată la farmacii şi spitale, de la 180 la 210 zile (cu alte cuvinte, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) decontează reţetele compensate şi gratuite în nu mai puţin de şapte luni), şi Ordonanţa de urgenţă nr. 104 din 30 septembrie 2009, prin care producătorii de medicamente aflau că, pe lângă plata TVA, urma să le fie aplicat şi un impozit progresiv pe venituri.
Un exemplu de mai acută actualitate, potrivit lui Sorin Popescu: de la 1 octombrie intră în vigoare un ordin al CNAS pentru care nu au existat niciun fel de consultări cu jucătorii din piaţă, prin care fiecare pacient va fi monitorizat după tratament şi, dacă nu au fost atinşi parametrii vizaţi, companiile farmaceutice producătoare vor fi penalizate. „Nu ai cum implementa în zece zile ceea ce alte ţări au reuşit în zece ani. Ne confruntăm cu o lipsă incredibilă de transparenţă“, acuză Sorin Popescu.
Lipsa de transparenţă a CNAS este acuzată şi de Colegiul Farmaciştilor, de data aceasta într-o cu totul altă privinţă: controversatul proiect al farmaciei de familie. Povestea sa, pe scurt: de la 1 aprilie a.c., conform proiectului Contractului cadru pe 2010 al CNAS, pacienţii cu afecţiuni cronice sau cei incluşi într-un program naţional de sănătate ar fi trebuit să-şi aleagă o farmacie la care să se înscrie, după modelul medicului de familie, aceasta fiind singura unitate de la care şi-ar fi putut ridica medicamentele gratuite şi compensate. La acea vreme, Colegiul Farmaciştilor s-a opus puternic proiectului, pe motiv că, după cum afirma vicepreşedintele asociaţiei, Clara Popescu, „există anumiţi medici de familie care trimit bolnavii numai spre unele farmacii. Mai mult, sunt medici care adună reţetele prescrise într-o lună şi merg cu ele la farmaciile cu care au anumite aranjamente. Organizarea farmaciei de familie ar ajuta la menţinerea acestor afaceri“. CNAS s-a conformat, deşi, spunea preşedintele acesteia, Lucian Duţă, „luasem această măsură din două considerente: să asigur continuitatea tratamentului bolnavului cronic şi să elimin fraudele din sistem. Totuşi, articolul a fost scos“.
Ce s-a întâmplat între timp? Aşa cum spune Clara Popescu, „pe 8 septembrie, am fost chemaţi la consultări privind noul proiect de contract-cadru pe 2011. Ne-au chemat pentru că le este impus prin lege, însă din partea autorităţilor nu a participat nimeni cu funcţie decizională. Iar acum, pe 24 septembrie, a apărut contractul-cadru pe 2011, în care apare din nou termenul de farmacie de familie“.
Salt miraculos în topul exportatorilor
Ca şi în cazul producătorilor de ţigări, pe companiile din sectorul farmaceutic, fie că e vorba de producători, distribuitori sau farmacii, e greu să le compătimeşti. Una peste alta, veniturile majorităţii jucătorilor din piaţă au crescut progresiv în ultimii ani, chiar dacă această evoluţie a încetinit serios de la începutul crizei.
Totuşi, absolut toţi cei implicaţi afirmă răspicat că, în cazul în care nu este schimbat din rădăcini, sistemul se va îndrepta accelerat spre faliment. Alternative există, însă unele care se vor răsfrânge asupra pacienţilor.
Să luăm exemplul producătorilor. Soluţia lor a fost, în ultimii ani, exportul paralel. Şi, dacă în 2006 România ocupa locul 63 în clasamentul mondial al exportatorilor de farmaceutice, cu o valoare totală de sub 50 de milioane de dolari, anul acesta ne apropiem de top 20, cu o pondere estimată de circa 620 de milioane de dolari. Motivul este foarte la îndemână: medicamentele de pe piaţa autohtonă au cel mai mic preţ din Europa, iar companiile preferă să trimită produsele pe pieţe cu preţuri mai ridicate, cum sunt Germania sau Marea Britanie. Cel mai negru scenariu previzibil este expus de Marian Pană, manager în cadrul Cegedim, compania care monitorizează vânzările din industria farmaceutică: „Ferească Dumnezeu să ajungem în situaţia Greciei de acum 20 de ani, când pacienţii rămăseseră fără medicamente pentru că se duceau toate la export“.
Este lucru ştiut că toată industria trăieşte de pe seama producătorilor. Îmi pun, deci, întrebarea cât vor mai rezista ei cu impozitarea de acum.
Marian Pană, director CEGEDIM
2,3 miliarde de euro este valoarea estimată a pieţei farmaceutice din România în acest an
10,9% din totalul medicamentelor de pe piaţă se vând în farmaciile de spital. Pondere minimă, ţinând cont că media europeană este de 25%
Soluţii şi nu prea
Privatizarea „Soluţia ar fi ca spitalele să fie date în concesionare privată“, crede Sergiu Neguţ, director general adjunct al lanţului de clinici private Centrul Medical Unirea. Şi, după modelul sistemului sanitar particular, „trebuie instaurat un mecanism valabil economic de a gestiona consiliile de administraţie, trebuie să existe anumiţi parametri în funcţie de care să fie decisă conducerea executivă, să existe indicatori de calitate, de eficienţă şi de satisfacţie a pacientului“.
Asigurările În condiţiile în care, la nivel european, circa 50% din sistemele de sănătate sunt asigurate din fonduri private, o situaţie încă viabilă ar trebui să fie, şi pentru noi, adoptarea asigurărilor private de sănătate. Radu Musteţea, preşedintele Astra Asigurări, spune că, împotriva tendinţei fireşti, „culmea este că piaţa aceasta a scăzut. În primele şase luni, au fost subscrieri de 2,76 milioane euro, dintr-un total de 1,043 miliarde, cât a fost întreaga piaţă a asigurărilor; prin urmare, doar 0,276% din total. Pentru comparaţie, în 2009, valoarea poliţelor de sănătate încheiate a fost de 6,76 milioane. Oricum, alternativa în cauză ar putea avea efecte vizibile abia atunci când acest segment va reprezenta 10-15% din piaţă. Atunci, da, vom avea şi servicii mult mai bune şi infrastructură mult mai solidă etc.“ În momentul de faţă, problema este că doar spitalele private se arată deschise către această opţiune.
Controlul Gestionarea prescrierilor prin mijloace electronice, menite să diminueze potenţialele fraude şi excese din partea cadrelor medicale. Deşi multe alte soluţii ar putea fi luate în considerare, majoritatea nu ar avea efect, din păcate, în viitorul apropiat.