Strategia națională pentru agricultura și satul românesc: AUR a ajuns la un acord cu ministrul Agriculturii
Agenda discuțiilor a vizat propunerea AUR de Plan Național Strategic (PNS) 2023-2027 pentru suveranitate agroalimentară și proiectul noii Legi a porcului aflat în prezent la Camera Deputaților, potrivit unui comunicat.
AUR a solicitat renunțarea la sprijinul guvernamental oferit Legii porcului, care propune interzicerea reproducției porcilor în gospodăriile țărănești și limitarea creșterii la 5 exemplare, scoțând astfel peste 3,5 milioane de porcine de pe piața autohtonă. Delegația AUR a mai prezentat și Planul Național Strategic conceput de specialiștii partidului. Documentul conține măsuri precum recunoașterea legală a gospodăriei țărănești și a statutului juridic și fiscal al țăranului, ca surse producătoare de hrană de calitate pentru sistemul public – școli, spitale, cantine sau case de bătrâni.
S-a obținut un acord verbal de principiu
În urma discuțiilor s-a obținut un acord verbal de principiu prin care Ministerul își va retrage sprijinul pentru Legea porcului, în spiritul continuării tradiției secular de creștere a porcului în gospodăria românească. Mai mult, MADR va colabora cu specialiștii și parlamentarii AUR pe mai multe teme.
Prima măsură o constituie egalizarea gospodăriei țărănești ca Punct Gastronomic de Procesare, pentru a consolida piața internă, respectând strategiile europene din cadrul Pactului Verde. A doua propunere va atrage susținerea MADR pentru includerea activităților specifice fermelor și gospodăriilor în cadrul programului „Școala Altfel”. O altă măsură va fi introducerea în sistemul public a hranei și produselor din scheme de calitate realizate în gospodăria țărănească. În paralel, Planul mai propune și conversia graduală, până în 2027, a peste 4 milioane de hectare de pajiști pentru a atinge ținta asumată prin Pactul Verde, dar și subvenții mai mari pentru ovine și bovine. Nu în ultimul rând, situația asociațiilor vechi de proprietari va fi clarificată, astfel încât acestea să poată beneficia de măsurile din noul PNS.
Toate propunerile AUR din Planul Național Strategic vor fi analizate în cadrul grupurilor de lucru MADR, în care vor fi cooptați și parlamentarii partidului, astfel încât sore finalul lunii ianuarie MADR să finalizeze primul draft de PNS care va fi trimis Comisiei Europene.