Eșecul strategiei ”magice”
La rândul său, președintele Trump, abia revenit la Casa Albă, a declarat presei: „Putin ar trebui să facă o înțelegere, notează Tudor Păcuraru.
Cred că distruge Rusia prin faptul că nu face o înțelegere. Cred că Rusia va avea mari probleme. Cred că i-ar fi foarte bine să pună capăt acelui război.” Pe ce se bazează cel de-al 47-lea președinte american?
Așa cum scriam la acea vreme, încă din iarna trecută, Rusia a avut dificultăți în finanțarea agresiunii sale din Ucraina (AICI).
Domnul Putin a crezut că rezolvă problema numindu-l ministru al Apărării pe economistul A.R. Belousov, cu misiunea să reducă cheltuielile de război. Noul ministru a elaborat o strategie de cofinanțare a aventurii militare din Ucraina, arată evz.ro.
Concret, întreprinderile din complexul militar-industrial rus au fost obligate să contracteze credite de la băncile comerciale, pentru a-și finanța producția de război.
Dar majoritatea acestor întreprinderi nu erau eligibile pentru creditare: prin lege, profitul lor este limitat la 2%. Deci nu au cum să plătească nici măcar dobânda de bază, de 21%. Ca urmare, Statul rus garantează aceste credite și plătește dobânzile, cheltuind jumătate din veniturile din exporturile de petrol și gaze.
Noul ministru spera să realizeze astfel un multiplicator de forță financiară: la fiecare rublă investită în dobânzi, Statul obține producție militară de 5 – 6 ruble. Așa a și fost: plătind dobânzi de 55 miliarde $, au fost obținute credite de peste 300 de miliarde $.
Curând au apărut și inconvenientele
Strategia Belousov drenează lichiditățile băncilor comerciale spre producția de tancuri, rachete și obuze.
Încă din iulie 2024, industria civilă a Rusiei are creștere zero, o cauză majoră fiind lipsa de creditare.
Problema e că muncitorii din industria de apărare, când primesc salariul, nu cumpără tancuri și obuze, ci caută cămăși și mobilă, televizoare și pantofi – mărfuri ”civile” a căror producție stagnează. Prea mulți bani în buzunar, prea puțină marfă în galantar: situația a generat inflație.
Deci, inflație plus stagnarea creșterii economice: încă din vara trecută, guvernatorul Băncii Centrale, doamna Nebiullina, atrăgea atenția asupra riscului de stagflație.
Bula toxică
Încercând să țină sub control inflația, Banca Centrală a Rusiei a fost nevoită să crească dobânda de referință la 21%. Asta creează dificultăți majore întreprinderilor civile care au contractat credite pe cont propriu.
Spre exemplu RJD, căile ferate ruse, o componentă strategică a economiei, a diminuat drastic planul de reparații: banii se duc spre băncile creditoare.
Iar pentru complexul militar-industrial, costurile de finanțare sunt suportate de Stat, deci evoluția dobânzilor pune presiune asupra Bugetului de Stat: în 2024 au crescut cu 71% cheltuielile cu dobânzile plătite de Ministerul de Finanțe.
Inițial, Bugetul de Stat a făcut față. Dar apoi GAZPROM, care contribuia cu 1/3 la subvenționarea dobânzilor, a fost scoasă de pe piața europeană. Are pierderi de miliarde, tocmai a închis sediile de la Bruxelles și Tokio. A urmat interzicerea accesului petrolierelor ruse în porturile chineze și noi sancțiuni la adresa ”flotei fantomă” a Rusiei.
Au scăzut deci puternic veniturile folosite pentru achitarea, de către Kremlin, a dobânzilor la creditele complexului militar-industrial. Se acumulează astfel o bulă de peste 200 miliarde $ credite neperformante, toxice.
Băncile rusești nu au provizioane sau garanții colaterale pentru a face față. Dacă bula se sparge, declanșează un crah de amploare al sistemului bancar.
Costul semi-înfrângerii
De fapt, de fiecare dată când Rusia suferă o înfrângere militară, urmează și un crah financiar. Înfrângerea din primul război al Crimeii (1853 – 1856) s-a soldat cu vânzarea Alaskăi către SUA. Înfrângerea din războiul ruso-jalonez (1905) s-a soldat cu o nouă criză financiară, ”rezolvată” printr-un credit de 800 de milioane franci-aur, obținut prin mituirea presei și a oficialităților franceze. Înfrângerea din Primul Război Mondial (1917) a dus la denunțarea obligațiunile de Stat ruse, declanșând un scandal internațional care a durat un secol: ultimele datorii au fost achitate de Rusia abia în 2017!
Singura soluție e abandonarea Strategiei Belousov și încetarea focului înainte de declanșarea unei noi crize. Iar președintele Trump contează pe asta: încetarea focului „e singura strategie posibilă”. Treptat, și publicul rus își dă seama de riscul ca și semi-înfrângerea din Ucraina să fie urmată, conform tradiției, de un nou crah financiar. De câteva zile încoace, rețelele rusești de socializare vehiculează zvonuri îngrijorătoare: ar urma blocarea conturilor persoanelor fizice pentru un an, transformarea depozitelor în acțiuni la băncile în dificultate, chiar o ”stabilizare” monetară….
Lista lui Ali
În încercarea de a depăși strategia Belousov, Regimul Putin apelează la modalități neinflaționiste de finanțare a războiului. În loc să oblige întreprinderile să contracteze noi credite, Kremlinul a cumpărat obuze din Coreea de Nord și drone din Iran, la schimb cu cereale. Grâul nu e purtător de dobânzi, dar e printre puținele surse de valută: nu e sub embargou, se vinde bine. Acum Moscova preferă să ofere Iranului și Coreei de Nord licențe industriale militare. Asta antrenează costuri politice mari.
Am evocat deja (AICI) dificultățile din relațiile ruso – chineze, ca urmare a cooperării militare a Rusiei cu Coreea de Nord. Acum apar noi dificultăți, ca urmare a Parteneriatului Strategic ruso-iranian, semnat la 17 ianuarie, în Sala de Malachit a Kremlinului, cu prilejul vizitei la Moscova a președintelui Masoud Pezeshkian. Semnarea are loc după cinci ani de negocieri, care au continuat chiar în dimineața de 17 ianuarie. Până la urmă, Regimul Putin a trebuit să accepte umilința: Teheranul refuză ca din textul Tratatului să rezulte că ar fi de acord cu anexarea Crimeii.
Partea rusă a fost nevoită să accepte situația, fiindcă nu poate satisface integral cererile iraniene. Semnarea documentului a fost precedată de vizite repetate prin Rusia întreprinse de Ali Larijani, consilierul pe ”probleme speciale” al Liderului Suprem iranian, Ayatollahul Khamenei. Ali a prezentat rușilor o listă cuprinzătoare: avioane de vânătoare, rachete antiaeriene și radare performante, în locul celor distruse de israelieni. Moscova însă nu are suficiente avioane, rachete și radare nici pentru nevoile Armatei sale, așa că negocierile s-au deplasat spre domeniul nuclear. În aprecierea lui William Alberque, fost director NATO pentru non-proliferarea nucleară, savanții iranieni știu să construiască o armă nucleară, dar cooperarea cu rușii i-ar ajuta să construiască arme mai puternice, mai compacte – poate chiar arme nucleare care încap într-un obuz sau … o valiză.
Reacția Uniunii Europene
Aflând de ”Lista lui Ali”, Consiliul UE amenință Teheranul cu activarea mecanismului de ”snapback”: reinstaurarea imediată a tuturor sancțiunilor. În octombrie 2015, Iranul convenit cu Marea Britanie, Franța și Germania (așa-numitul Grup E3) un plan de măsuri: E3 ridică sancțiunile, dacă iranienii renunță la programul nuclear militar. Dacă Teheranul nu își îndeplinește promisiunile, se activează ”snapback”. Iar acum cu câteva zile, Agenția ONU pentru Energie Atomică a constatat că Iranul produce uraniu îmbogățit izotopic 60%, aproape de nivelul utilizabil militar. În aprecierea E3, e motiv de ”snapback”. Iranul a cerut ajutor Chinei, membru permanent în Consiliul de Securitate.
Solicitare a iranienilor nu a fost întâmpinată cu entuziasm la Beijing! China se pregătește pentru vremuri grele: Administrația Trump e decisă să se angajeze într-un război comercial, iar China are în continuare problemele grave cu sectorul imobiliar și cu îndatorarea administrațiilor regionale. Pentru a le rezolva, China depinde de producția pentru export; un război comercial cu SUA ar accentua problemele sale.
În aceste condiții, dezvoltarea relațiilor cu Uniunea Europeană a devenit o prioritate pentru Beijing: zilele trecute s-a anunțat că în acest an va avea loc un summit UE-China. Iar președintele Xi a avut la 14 ianuarie o conversație telefonică cu noul președinte al Consiliului European, Antonio Costa. Cu acest prilej a afirmat că „dintotdeauna, China a considerat Europa un pol important într-o lume multipolară și sprijină integrarea europeană și autonomia strategică a Uniunii Europene”. Ca atare, China și Europa „trebuie să-și respecte reciproc interesele”. Și acum vin iranienii să ceară Chinei să blocheze reacția E3 la reluarea programului lor nuclear! În esență, iranienii vor să determine China să scoată castanele lor din foc. Ca și în cazul Coreei de Nord, chinezii atribuie, pe bună dreptate, aceste evoluții nefavorabile inițiativelor Moscovei.
Reacția Chinei
O altă solicitare formulată de Ali Larijani a fost ca Moscova să preia asigurarea logistică a rebelilor Houthi. După bombardamentele israeliene, a apărut temerea că orice nou transport de arme iraniene spre Yemen va fi ținta unui atac. Contând că israelienii nu vor îndrăzni să atace nave rusești, iranienii au cerut Kremlinului să-și asume traficul de armament spre Yemen. Iar Moscova l-a trimis pe cunoscutul traficant de arme Viktor Bout să discute afacerea cu teroriștii islamiști care blochează Marea Roșie.
La 17 ianuarie, președintele Xi a avut vineri o discuție telefonică cu președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump: „Suntem pregătiți să colaborăm cu noul guvern al SUA, pentru a intensifica dialogul și comunicarea, pentru a gestiona în mod corespunzător diferențele, pentru a extinde cooperarea reciproc avantajoasă…”
Și chiar atunci, rebelii Houthi au atacat, cu drone și rachete, portavionului american Harry S. Truman. Deci ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi vine la Beijing și stăruie ca China să-i apere în Consiliul de Securitate interesele, amenințate de UE și SUA.
Iar pe de altă parte Iranul, prin vasalii săi teroriști, atacă navele militare și comerciale ale UE și SUA!
Asta pune China într-o situație imposibilă. Iar la rădăcina acestor evoluții sunt inițiativele Moscovei. Mai mult ca sigur, acesta a fost unul dintre subiectele discutate la 20 ianuarie, cu prilejul întâlnirii vicepreședintelui Han Zheng cu Elon Musk înainte de învestirea lui Donald Trump.
Blestemul lui Belousov
Confruntat cu riscul unui crah bancar, Kremlinul reduce creditarea complexului militar-industrial: dacă înainte de Sărbători Armata rusă consuma zilnic peste 40.000 de lovituri de artilerie, în prezent consumul este în medie de numai 20.000. Trupele ruse sunt puse în situația de a ataca, cu o pregătire insuficientă de artilerie. De aici, pierderi mari, care în unele zile depășesc 2.000 de morți și răniți. Situația ar putea fi rezolvată prin importul de muniție din Coreea de Nord și Iran – dar cooperarea militară a Rusiei cu ambele State contravine intereselor Chinei. Iar China furnizează și Iranului, și Coreii de Nord și chiar Rusiei materiile prime necesare pentru fabricarea muniției.
A apărut astfel un cerc vicios
Beijingul ar trebui să-și saboteze interesele, într-un moment critic, sprijinind cooperarea militară controversată a Moscovei cu Teheran și Pyongyang. Chiar și Kremlinul își dă seama că a ajuns să ceară mult prea mult Chinei, deci parteneriatele sale strategice cu coreenii și iranienii nu vor evolua la modul în care speră domnul Belousov. În continuare, trupele ruse nu vor avea suficientă acoperire de artilerie și vor avea pierderi mari. Dacă în 2024, cu acoperire de artilerie corespunzătoare, Armata rusă a avut pierderi de 434 mii (din care 150 mii decedați), în 2025, cu acoperire de artilerie redusă, va crește numărul de victime. Va crește pentru al patrulea an consecutiv! De aceea, pentru a asigura efectivele necesare, președintele Putin a fost nevoit să emită un nou Decret de mobilizare. Povestea cu ”Apusul se pregătește să ne atace” e minciună.
Deci, eșecul strategiei Belousov de cofinanțare a aventurii militare din Ucraina a determinat Regimul Putin să încheie, în ultimele săptămâni, parteneriate strategice cu nord-coreenii și iranienii. Dar aceste parteneriate contravin intereselor principalului partener al Rusiei, anume China. Deci rezultatul acestor inițiative strategice nu se va ridica nici pe departe la nivelul scontat de Kremlin. Aparent, singura cale rămasă este reluarea creditării preferențiale a complexului militar-industrial rus, chiar cu riscul de crah bancar.
Așa o fi oare?
Zilele trecute, ambasadorul John Herbst, director în cadrul Atlantic Council, declara că „rușii vor trebui să accepte un compromis, dar încă nu-și dau seama de asta.” Eu aș nuanța: Rusia are economiști de valoare, care își dau seama încotro se îndreaptă țara. Dar economiștii nu reușesc, deocamdată, să trezească la realitate acel anturaj restrâns de politicieni vârstnici, majoritatea ofițeri KGB, care sunt în măsură să ia deciziile. Poate le vor trezi interesul știrile de presă care arată că echipa Trump tocmai studiază un embargou total asupra exporturilor rusești de gaze naturale…
