Pentru a te asigura că faci profit și îți atingi obiectivele, ai nevoie de un plan bine pus la punct. Doar nu pleci la război fără o strategie clară. Trebuie să ai în vedere modul în cate te adresezi pieței sau publicului țintă căruia îi sunt destinate produsele sau serviciile tale. Astfel, realitatea este simplă. O strategie de marketing este esențială pentru a-ți atinge ținta propusă. Brand Essence este afacerea care te poate învăța cum să-ți ghidezi business-ul într-o direcție corectă și profitabilă, conform Infofinanciar .
De la finanțe la marketing
Din întâmplare sau voit, cu toții facem anumite alegeri în viață, care, în unele cazuri, ne pot schimba complet planurile de viitor. Mihaela Mureșan, fondatorul agenției de marketing Brand Essence, a absolvit în 1999 Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE Bucuresti. Inițial, a crezut că va urma o carieră în domeniul bancar. Dar lucrurile au luat o întorsătură diferită.
În anul 2000, a primit o oportunitate de job și – ce să vezi! – era vorba de un post în marketing. Deși nu credea că drumul o va duce către o carieră în domeniul comunicării, a mers la interviu și a obținut postul.
„Terminasem școala, nu aveam la momentul respectiv alt job, dar aveam nevoie de unul. Am văzut un anunț de la LG Electronics în ziar – așa era pe atunci – pentru un job de Marketing Coordinator, care mi se părea relativ simplu. Dar s-a dovedit a nu fi așa. Intenția mea inițială a fost să mă angajez temporar, să îmi revin puțin cu banii și apoi să revin în domeniul financiar-bancar“, a explicat Mihaela Mureșan.
După câteva luni de muncă, a realizat că marketing-ul nu este un domeniu atât de ușor pe cât credea. Avea de realizat strategii pentru două țări, România și Bulgaria, la care se adăuga presiunea gestionării unor bugete de sute de mii de dolari.
„Aveam 23 de ani și a fost prima dată în viața mea când am primit un training specializat. Am realizat cât de important este să te ajute cineva să structurezi informațiile, să iți faci o hartă mentală. Acela a fost momentul 0 în marketing pentru mine. La șase luni de la angajare, eram deja îndrăgostită de marketing și știam că asta vreau să fac mai departe“, a povestit aceasta.
Primul „brand“ nu se uită niciodată
Anii au trecut, iar Mihaela a acumulat experiență. În 2003 s-a alăturat echipei Altex, care urma să lanseze un nou brand.
„Am primit invitația de a mă alătura echipei Altex, care urma să lanseze Media Galaxy, pentru care am devenit Marketing Manager. Acesta a fost primul brand lansat de mine, practic. Am deschis cu totul 20 de magazine în doi ani, recordul fiind de trei magazine în aceeași zi. Prin telefon, fără WhatsApp și smartphone, fără laptop și email. Era lumea offline-ului pe atunci“, rememorează aceasta.
În 2005, a venit o nouă oportunitate din partea IKEA. Astfel, la 29 de ani, Mihaela era al doilea cel mai tânăr director de marketing al IKEA din toate țările în care compania activa. Ulterior, în 2007, a ajuns pe poziția de Deputy Marketing Manager pe regiune.
„În IKEA, am făcut zeci de cursuri, din toate categoriile, marketing, branding, retail, comunicare, pricing, inclusiv un mini-MBA pe marketing, dar și o mulțime de formări în zona de leadership, coaching, management organizațional. Toată partea aceasta de soft skills, de care în Romania nu prea se auzise încă“, a explicat Mihaela Mureșan.
Unul dintre proiectele sale de anvergură din acea perioadă a fost lansarea magazinului online IKEA România.
„Odată cu acest proiect, am început un nou drum de dezvoltare și creștere pe digital marketing, atât din punct de vedere al marketingului IKEA, cât și al dezvoltării proprii. Țin minte și acum că am înființat primul rol de social media în echipă, cerând voie la Global să ne permită să îl punem în organigramă, pentru că nu existase până atunci, și am devenit țara-pilot din punctul acesta de vedere“, a povestit specialista.
Spirit antreprenorial
Mihaela Mureșan a ales să părăsească lumea corporațiilor pentru că nu mai simțea că există loc de creștere și dezvoltare. A ales să se bazeze pe forțele proprii și să își facă debutul în lumea antreprenorială. Astfel, în 2016, a lansat Brand Essence. Inițial, agenția oferea doar servicii de consultanță și strategie, dar nevoia clienților a dus la evoluția business-ului.
„Inițial, eu nu am vrut să îmi fac agenție propriu-zisă și cu servicii de execuție. Eram și cumva obosită de câte campanii făcusem toata viața. Le-am numărat la un moment dat și erau peste 500. Dar cerințele clienților aveau sens. Așa că am dezvoltat puțin câte puțin și servicii adiacente, de comunicare, promovare, content și digital marketing, cu o echipă de colaboratori permanenți. Fără dorința de a face volume, ci doar calitate“, a afirmat fondatoarea Brand Essence.
Pe lângă strategie de marketing, agenția oferă expertiză și în strategia de branding si poziționare. Practic, vorbim despre dezvoltarea unor platforme de brand de la zero sau revitalizarea unora deja existente.
„Modul în care se lucrează platformele de brand în România este cumva incomplet. Se oprește la definirea identității și a valorilor, fără să ducă linii către comunicare și implementare concrete, de care este mare nevoie pentru cei care lucrează cu brandul în practică“, a explicat Mihaela.
Agenția oferă o gamă largă de servicii, care poate rezolva problemele de brand ale diferitelor afaceri.
„Oferim, la cerere, servicii de comunicare corporate sau PR, inclusiv consultanță pe crize de imagine – că am trecut prin multe – și consiliere reputațională, dar și proiecte de brand, de angajator și cultură organizațională, partea de people management fiind a doua mea competență majoră. Branding personal fac doar pentru lideri de business“, a spus fondatoarea afacerii.
Strategie de marketing și rebranding
O strategie de marketing se suprapune peste cea de business și creștere. Astfel, vorbim de o analiză a pieței, a istoricului afacerii și a segmentului de clienți. Dacă un business este la început și încă necunoscut, primul obiectiv de marketing pe care ar trebui să se bazeze este notorietatea. În caz contrar, este posibil să eșueze rapid.
„Acesta este motivul pentru care 90% dintre start-up-uri cad în primul an. Nu acordă atenția și resursele corecte obiectivelor de marketing specifice și nu prind tracțiune în piață“, a spus Mihaela.
În schimb, dacă avem un business matur, care a ajuns la saturație într-o anume piață, trebuie aflat motivul pentru care se confruntă cu o stagnare sau chiar o scădere a vânzărilor. „Un obiectiv de business și de vânzări are nevoie sa fie «deconstruit» într-o formă acționabilă pentru marketing. Pentru că doar așa business-ul se va duce în direcția corectă și obiectivul va putea fi atins“, a precizat experta.
Imaginea pe care o au consumatorii față de un brand este importantă. Astfel, campaniile de rebranding pot ajuta la schimbarea unei identități vizuale sau, în unele cazuri, la schimbarea poziționării brandului.
„Nu este vorba de o campanie, ci de un proces mai îndelungat, percepțiile din mintea oamenilor fiind singurele de pe lumea aceasta care nu se schimbă cu viteza perioadei prin care trecem. Dimpotrivă, fiind bombardați de milioane de mesaje, oamenii rețin și captează mai greu idei noi, deci percepțiile sunt supuse unui proces de diluare și deformare“, a explicat Mihaela Mureșan.
Academia Brand Essence
Mihaela are o experiență de 17 ani ca trainer. Astfel, toate cunoștințele sale acumulate de-a lungul anilor sunt acum oferite oamenilor prin cursurile Academiei Brand Essence. Este vorba de mai multe video-uri înregistrate care dezbat diferite teme importante: marketing si branding strategic, de la analiza de piață, definirea diferențiatorilor, segmentare, până la cum să construiești un brand și să faci planul sau bugetul de marketing.
„Video-urile le-am gândit să fie scurte, dar concentrate, intensive, cu o structurare cât mai eficientă a informației. Dacă este prea intens, cursul se poate opri și relua oricând, cu notițe sau fără. Practic, fiecare învață în ritmul său. Deși know-how-ul pus în aceste cursuri este acumulat în ani de practică și experiență locală și internațională, am ales să le pun niște prețuri accesibile. Eu cred puternic în educație și efectul ei cumulat asupra noastră, asupra economiei și a bunăstării“, a spus fondatoarea afacerii.
Cifră de afaceri
În 2023, Brand Essence a obținut o cifră de afaceri de aproximativ 176.000 de euro. Compania fiind în creștere cu 50% față de 2022. De asemenea, anul trecut a adus un profit de 94.000 de euro, o majorare cu 30% față de 2022.
„Modelul meu de afaceri este unul care se bazează, în esență, pe resursa de know-how și timpul meu, în mare parte. Ceea ce îl face, din start, un model de business mai greu scalabil pe volume. Este un lucru asumat atunci când am ales să fac calitate și nu cantitate. Pentru mine cel mai important lucru fiind să îmi las amprenta într-un mod semnificativ asupra business-urilor și a oamenilor cu care lucrez“, a spus Mihaela Mureșan.
Când pleci la drum în lumea afacerilor, este important să-ți calculezi fiecare pas, să fii atent la lucrurile din jurul tău, de la concurență, la piața de activitate și până la obiective. O strategie de marketing bine pusă la punct te poate duce pe culmile succesului.