Peste 20 milioane euro va cheltui municipalitatea din Drobeta Turnu Severin pentru a repara străzile din oraş. Firma locală Trans Baco SRL şi-a adjudecat toate loturile de lucrări şi implicit toate fondurile alocate.
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a organizat licitaţie pentru desemnarea câştigătorilor execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelei de străzi urbane, potrivit site-ului de licitaţii publice. A fost vorba despre lucrări de îmbrăcare a străzilor şi trotuarelor şi de reparare a drumurilor.
Licitaţia s-a facut pentru cinci sectoare care aveau nevoie de reabilitare şi modernizare a reţelei de străzi. Toate sectoarele au fost câştigate de acelaşi SRL: Trans Baco, având sediul în Drobeta, care pentru lucrărie effectuate va primi 70,97 milioane lei, plus TVA.
Potrivit anunţului oficial, criteriile care au stat la baza deciziei de atribuire a contractelor au fost preţul ofertei (40%), programul de asigurare a calităţii lucrărilor (15%), planul de organizare a execuţiei lucrărilor (15%), procedurile tehnice de execuţie a lucrărilor (25%) şi planul propriu de protecţie a mediului (5%).
Cele cinci contracte semnate de municipalitate cu firma Trans Baco au următoarele valori: 20,25 milioane lei, 15,94 milioane lei, 9 milioane lei, 6,44 milioane lei şi 19,31 milioane lei. Toate aceste sume sunt fără TVA.