Streinu-Cercel îndeamnă la prudență: Pandemia nu s-a terminat
În plenul Senatului, Adrian Streinu-Cercel a precizat că este important ca medicii să aibă un nivel de protecție. El subliniază că pandemia nu s-a terminat și că, din păcate, au fost descoperite 24 de tulpini ale coronavirusului. Pe lângă acestea, care sunt catalogate, medicul spune că sunt în evaluare încă 13 tulpini.
”Este foarte important ca medicii să aibă un nivel de protecţie în acest moment, mai ales ţinând cont de faptul că pandemia nu s-a terminat. În momentul de faţă, suntem într-un moment de acalmie. Spitalele în prezent au din ce în ce mai puţini pacienţi şi să dea Domnul să rămână aşa. Din păcate, ştim că până acum sunt 24 de mutante care au fost catalogate şi în curs de transmitere şi, pe lângă acestea, mai sunt încă 13 în evaluare. Ca atare, noi trebuie să fim foarte atenţi.”, a afirmat miercuri, Streinu-Cercel, în plenul Senatului.
Asistența medicală în afara specialităţii pe perioada instituirii stării de urgenţă/alertă
Adrian Streinu-Cercel a mai spus că este important să se acorde un vot favorabil propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari USR PLUS, care vizează modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Se dorește reglementarea cadrului general referitor la situațiile în care medicii vor pute asigura asistență medicală în afara specialității pe perioada instituirii stării de urgență sau alertă.
Propunerea legislativă spune că ”’personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară sau când acesta este desemnat pe perioada institui a stării de urgenţă sau a stării de alertă să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii”.
Proiectul de act normativ dezbătut miercuri în plen mai spune că ”asigurarea obligatorie acoperă şi riscurile şi prejudiciile produse ca urmare a exercitării profesiei de către personalul medical, care pe perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă a fost desemnat să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii”.
Proiectul urmează să fie votat în plenul de luni al Senatului, în sesiunea aferentă votului final.