După avaria de la spitalele Matei Balș și Colentina, Nicușor Dan acuză că directorul Spitalului Colentina a luat măsuri, în timp ce Adrian Streinu-Cercel, managerul Spitalului „Matei Balș”, nu a făcut nimic „și a constatat seara că este frig”.
Răspunsul lui Nicușor Dan după problemele de la spitalele Matei Balș și Colentina
„Despre problema de ieri din spitalele Matei Balș și Colentina, unde căldura a fost întreruptă peste zi și a revenit azi-noapte.
Punctual, ziua de ieri. Spitalul Colentina nu a avut o problemă majoră, pentru că directorul medical, prevenit de anunț, a utilizat aerul condiționat și caloriferele electrice. În schimb, managerul Spitalului Matei Balș, Adrian Streinu Cercel, deși prevenit cu o zi înainte, nu a făcut nimic și a constatat seara că este frig”, a scris Nicușor Dan într-o postare făcută pe propriul cont de Facebook.
De asemenea, Nicușor Dan a explicat că „rețeaua de conducte pleacă cu așa de multe găuri, că intervențiile sunt inevitabile” iar „vina uriașă aparține administrației PSD Firea”.
„Problema generală. În această iarnă, rețeaua de conducte pleacă cu așa de multe găuri, că intervențiile sunt inevitabile. Dacă nu sunt făcute, se atinge limita maximă de apă de adaos, presiunea scade și centralele se opresc automat. Vina uriașă aparține administrației PSD Firea care toata vara, nealocând bani și fiindu-i frică să facă intervenții în campania electorală, a lăsat rețeaua să se deterioreze. Au fost zeci de apeluri din partea Elcen, că necesarul de apă de adaos este aproape de limita maximă, de 3 ori mai mare decât în 2016, fără vreun răspuns din partea administrației PSD Firea. Dar despre această problemă voi vorbi curând și cu grupurile consilierilor generali , pentru că vreau să discutăm numirea noului Consiliu de Administrație al Termoenergetica”, a conchis Primarul General al Capitalei.
Institutul de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ şi Spitalul Colentina au rămas vineri fără apă caldă şi căldură din cauza unor avarii la reţeaua Termoenergetica, au informat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii (MS).
„Reprezentanţii Institutului ‘Matei Balş’ au confirmat că au primit o înştiinţare din partea Companiei Municipale Termoenergetica prin care li se semnala că astăzi, între orele 9,00-24,00 va fi întreruptă alimentarea cu agent termic (căldură şi apă caldă) din cauza unor avarii. În aceeaşi situaţie este şi Spitalul Colentina”, a precizat sursa citată.
Informarea MS vine după ce pe reţelele de socializare au fost vehiculate informaţii despre pacienţi cu COVID-19 internaţi la Institutul ‘Matei Balş’ care au de suferit din cauza întreruperii furnizării de căldură.
Spitalul Colentina a devenit unitate medicală COVID de la jumătatea lunii octombrie, asigurând circa 400 de paturi pentru pacienţii confirmaţi cu această boală.
Totodată, compania Termoenergetica a informat că alimentarea cu agent termic a Spitalelor ‘Matei Balş’ şi Colentina este afectată de o avarie la reţeaua primară din zona Ştefan cel Mare din Sectorul 2, iar echipele de intervenţie sunt în teren şi lucrează pentru remedierea cât mai rapidă a problemei, estimându-se că în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă această lucrare va fi finalizată.
„Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă vineri că execută lucrări de remediere a unei avarii la reţeaua primară DN 700, în zona Ştefan cel Mare din Sectorul 2 al Capitalei. Lucrările afectează alimentarea cu agent termic a spitalelor Matei Balş şi Colentina. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este în cursul nopţii de vineri, 4 decembrie, spre sâmbătă, 5 decembrie 2020. Echipele Companiei Termoenergetica sunt în teren şi vor lucra pentru executarea cât mai rapidă a operaţiunilor necesare reluării furnizării agentului termic în zona afectată. Ne cerem scuze clienţilor pentru disconfort şi le mulţumim pentru înţelegere!”, este anunţul postat pe site-ul companiei municipale.
Sursă foto: INQUAM / Octav Ganea