Avertisment dur pentru toții românii. Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu Cercel trage semnalul de alarmă cu privire la situația în care ne aflăm, indiferent de faptul că măsurile au fost relaxate.
Potrivit acestuia, pandemia de COVID-19 nu trebuie tratată cu superficialitate de nimeni, pentru că oricine poate ajunge în situaţia de a avea nevoie de îngrijire medicală.
„Ceea ce vreau să spun este că nu avem voie să ne jucăm de-a pandemia. Pandemia nu iartă, nu-şi pune problema nici ce culoare are unul, nici ce culoare are celălalt. Atacă absolut la fel şi când ţi-e lumea mai dragă şi apoi te întrebi: de ce tocmai eu? Când ai ajuns să te întrebi asta, atunci înseamnă că ai nevoie de sistemul sanitar.
Şi atunci să vezi dacă îţi mai dă mâna să spui că ăla e aşa, că ăla e aşa”, a spus Streinu Cercel în cadrul unui simpozion desfăşurat, joi, la Muzeul Goleşti, în judeţul Argeş.
Cum ne ajută măsurile de igienă
Totodată, medicul a subliniat importanţa măsurilor de igienă personală în prevenirea răspândirii noului coronavirus şi, implicit, în protejarea sistemului sanitar.
„Cum va arăta sistemul sanitar? Habar n-am. Dar cu siguranţă nu va mai fi cel de astăzi. Ce vedem în momentul de faţă? Vedem sisteme de triaj, unele puse cu cap, altele mai puţin, vedem tot felul de invenţii care ne stropesc cu chimicale din cap până în picioare, total aiurea. Şi am uitat de apă şi săpun. (…) O cameră care este aerisită, unde pătrunde soarele, acolo nu pătrunde doctorul.
Ca atare, vreţi să vă ţineţi departe de doctor? Apă şi săpun, vă spălaţi pe mânuţe, pe faţă, şi lucrurile vor fi aşa cum trebuie să fie. (…) Ceea ce va face diferenţa în perioada următoare va fi masca (…), pentru că ea vă poate proteja de un eventual virus care circulă în jur”, a mai spus managerul Institutului „Matei Balş”.