Liberalul Ionuţ Stroe a declarat că dacă vrea să se reaşeze la masa negocierilor, UDMR, trebuie să înţeleagă, că toate partidele coaliţiei fac un efort de diminuare a numărului de ministere, după rotația guvernamentală. Purtătorul de cuvânt al PNL le-a cerut reperezentanților UDMR să nu fie rigizi şi inflexibili.
În momentul de faţă, UDMR trebuie să înţeleagă, dacă vrea să se reaşeze la masa negocierilor, că toate partidele coaliţiei fac un efort de diminuare a numărului de ministere, a declarat Ionuț Stroe care a mai spus că liderii maghiarilor nu trebuie să fie rigizi şi inflexibili.
„Singurii care au vorbit despre UDMR în afara guvernării, în mod gratuit şi nenecesar, au fost cei de la UDMR, care au supralicitat din păcate pentru dânşii şi au anunţat că ies de la guvernare.
În mod normal, UDMR ar trebui să se întoarcă la masa negocierilor. În mod gratuit au făcut acest gest, au anunţat public că ies de la guvernare, după care au anunţat că se mai gândesc. Nu le ia nimeni feliuţa de tort.
PNL niciodată nu a emis vreo pretenţie pentru un minister. Discuţiile despre schimburi de ministere nu au fost generate de PNL”, a arătat Ionuţ Stroe, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, despre negocierile pentru formarea noului Guvern.
Sportul rămăsese jumătate de minister
Stroe a subliniat că și UDMR trebuie să contribuie la efortul de diminuare a numprului de ministere. ”UDMR-ul, în momentul de faţă, a înţeles mai puţin sau trebuie să înţeleagă că dacă vrea să se reaşeze la masa negocierilor, că toate partidele componente ale coalţiei fac un efort de diminuare a numărului de ministere.
Povestea că renunţăm la Sport, să fim serioşi, acel minister oricum rămăsese jumătate, din momentul formării primului guvern, partea de Tineret plecase la Familie.
Ei trebuie să înţeleagă că efortul acesta al renunţării la unele portofolii foarte importante, puternice, Dezvoltare, Mediu, trebuie să îl suporte şi ei” a continua liberalul.
UDMR e invitată la discuții
Ionuţ Stroe a menţionat că cei de la UDMR trebuie să fie dispuşi să lase de la ei pentru că toţi renunţă la minstere pentru a se ajunge la maximum 18 ministere.
”Nu trebuie să fie rigizi şi inflexibili şi să înceapă acest dialog cu: noi nu ne dorim, pe noi nu ne priveşte protocolul, sau nu vor”, a arătat Ionuţ Stroe.
”În condiţiile în care sunt de acord cu această înţelegere de a diminua umărul de ministere, sunt invitaţi să se alăture discuţiilor” a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL.