În prezent, STS, administrator al Serviciului de urgenţă, a luat toate măsurile pentru a asigura preluarea 24/7 a apelurilor, chiar şi în condiţii de supraaglomerare, se arată într-un comunicat de presă.

De asemenea, serviciul precizează că, în perioada 25 februarie – 18 martie, operatorii au preluat peste 12.000 de apeluri referitoare la COVID-19. În foarte multe cazuri, s-a sunat la 112 pentru a se afla informaţii despre coronavirus, fără să existe urgenţe reale.

Apeluri false la 112

Potrivit STS, o persoană a sunat la 112 pentru a afla dacă „mai merg trenurile” şi dacă „poate merge în alt oraş”; alta a dorit să ştie dacă poşta este deschisă; un apelant fumător, aflat în izolare, a sesizat că nu mai are ţigări şi vrea ca cineva să meargă să îi ducă la domiciliu; un bărbat a sunat pentru a afla ce restricţii sunt „pentru că urmează să facă nuntă”; o persoană aflată în izolare la domiciliu, venită din Belgia, a sunat să solicite o zi de învoire pentru a merge într-o altă localitate unde trebuia să semneze un contract. Mai mulţi apelanţi au sunat să anunţe lipsa banilor sau a hranei.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale precizează că a luat măsuri suplimentare privind preluarea apelurilor la 112 pe problematica noului coronavirus. Modul de lucru în situaţia în care se primeşte un apel referitor la COVID-19 este adaptat la situaţia prezentată de apelant. Astfel, apelurile prin care cetăţenii raportează simptome specifice sunt direcţionate către agenţiile cu competenţe medicale, cele privind persoane care nu respectă regimul de autoizolare/carantină stabilit de autorităţi sunt direcţionate către Poliţie, iar pentru cele de informare apelanţii sunt sfătuiţi să sune la 0800.800.358.

STS reaminteşte în comunicat, că apelarea abuzivă, falsă sau pentru a face glume la numărul 112 se sancţionează cu amendă în cuantum de până la 5.000 de lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de personalul Ministerului Afacerilor Interne.