Numărul studenților de la stat scade, cel de la privat crește

Numărul studenților din România a scăzut în ultimii 4 ani cu 0,79%, ajungând în anul universitar 2009-2010 la 579.512 studenți înmatriculați în universitățile de stat, la toate formele de studiu, arată un studiu realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

În curând, studenții facultăților private vor fi la fel de numeroși ca cei de la stat: în anul universitar 2008-2009, erau 410.000 studenți la facultățile private, potrivit datelor INS, cu circa 30.000 mai mulți decât în anul precedent.  Cu toate acestea, România se numără printre țările cu cel mai mic procent de tineri cu studii universitare, respectiv doar 18,1% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 30-34 de ani.
În studiul ANOSR, intitulat "Echitatea în educație – Situația căminelor studențești din România" se arată că numărul locurilor de cazare în cămine a crescut în ultimii patru ani cu 4,3%. În ciuda cererii crescute, instituţiile de învăţământ superior de stat soluţionează pozitiv doar aproximativ 70% din cererile de cazare.
Unele universităţi de stat nu reuşesc să acopere nici măcar 50% din numărul total de cereri depuse de studenţi pentru cazare, în timp ce unele nici măcar nu deţin cămine sau cantine. Dintre acestea fac parte Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Univiversitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografica "I.L. Caragiale" Bucureşti, Universitatea "George Bacovia" din Bacău, Academia de Muzica "Gh. Dima" din Cluj-Napoca, Universitatea Arte "George Enescu" din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara.
O altă problemă semalată de ANOSR se referă la taxa pentru fondul de rulment, percepută în Potrivit ANOSR, Universitatea Politehnică din Timişoara percepe la începutul anului universitar o taxă de 50 de lei.
"În România, se resimt încă efectele inechității sistemului educațonal prin existența barierelor de natură economică și socială, adevarate obstacole pentru studenți în calea accesării, urmării si finalizării unui traseu educațional de calitate. Educația ajunge astfel dintr-un drept garantat prin Constituție, o promisiune iluzorie blocată de obligații financiare greu sau imposibil de acoperit", spune Daniela Alexe, presedinta ANOSR.