Într-un interviu acordat pentru HotNews, ministrul Educației susține că studenții care nu se vor vaccina ar putea fi obligați să paorte combinezoane atunci când se vor reîntoarce la cursuri în toamnă.

Totodată, el a mai adăugat că unele universități iau în calcul această variantă, în contextul în care toți studenții să fie prezenți la cursuri.

„Sunt unul dintre cei care susțin importanța prezenței fizice pentru derularea stagiilor de practică și activităților directe. Pentru asta, sunt universități care se gândesc ca din toamnă să nu facă rabat de la prezență fizică în cadrul orelor de laborator/lucrări practice și să impună o serie condiții, spre exemplu participarea studenților vaccinați la aceste ore de laborator și lucrări practice, fără a fi îngrădit participarea studenților care nu sunt vaccinați.

Studenții care nu se vor fi vaccinat în toamnă ar putea să aibă la dispoziție, spre exemplu, combinezoane de protecție pe care să le poarte pe tot parcursul programului didactic. Sunt câteva universități și eu personal susțin această variantă”, a declarat Sorin Cîmpeanu în cadrul unui interviu acordat HotNews.

Studenții vaccinați vor avea prioritate la cămin

În același timp, ministrul Educației a vorbit și despre locurile de la cămine. Potrivit acestuia, studenții vaccinați ar putea avea prioritate în găsirea unui loc, așa cum au și cei care au rezultate profesionale foarte bune sau nu au o situație materială care să le permită închirierea unui apartament.

El a mai adăugat că nu se dorește ca aceste lucruri să devină obligatorii, însă criterii ar putea fi lute în calcul.

„O altă idee ar putea fi prioritizarea studenților vaccinați în procesul de cazare. Așa cum dintotdeauna au existat criterii care au dat prioritate celor care au avut rezultate profesionale foarte bune sau celor aflați în dificultate din perspectivă socio-economică, așa s-ar putea acorda prioritate și celor care sunt vaccinați pentru a contribui la o siguranță sanitară în campusurile universitare. Nu-și propune nimeni să oblige pe cineva, însă aceste criterii cred că ar putea să fie luate în considerare”, a precizat Cîmpeanu.

Ministrul a vorbit și despre posibilele discuții legate de discriminare care ar putea apărea în spațiul public. În acest context, el a precizat că este luată în calcul apariția unor astfel de discuții.

„Cu siguranță pot apărea astfel de discuții, însă răspunsul este foarte clar – dintotdeauna a existat o discriminare care nu a trecut de limitele legii atunci când o universitate are 1.000 de locuri de cazare și 5.000 de studenți. Discriminarea e simplă: 1.000 sunt cazați, 4.000 nu sunt cazați”, a adăugat ministrul.