Victor Capitanu este „studentul anului” 2001. Pe langa cei 1.000 de dolari pe care i-a primit ca premiu, Victor a castigat din acest concurs mai multa incredere in sine si, ca prieteni, pe ceilalti participanti. „Toti cei zece finalisti de anul trecut sunt oameni de calitate deosebita. Eu ii consider adevarata elita a studentilor in domeniul economic din Romania. Iar daca exista studenti care se cred mai buni decat noi, este greseala lor ca nu s-au inscris la acest concurs”, ne marturiseste Victor.
Asociatia studenteasca „Voluntari pentru idei si proiecte” (VIP), din cadrul ASE, organizatoare a proiectului, urmareste practic stimularea competitiei intre participanti. Anul acesta, concursul se va desfasura in perioada 29 aprilie-31 mai, iar criteriile de selectie sunt simple: activitatea academica, situatia scolara, experienta practica, plus doua eseuri. Jurizarea se va face de catre profesori din Academia de Studii Economice si reprezentantii catorva companii internationale. „Este un concurs in care sunt apreciati oamenii cu adevarat buni. Aceasta inseamna ca sunt luate in considerare munca efectiva intr-o organizatie, de exemplu, proiectele in care ai fost implicat, spiritul de initiativa si calitatile de lider. Conteaza notele de la scoala, dar nu atat cat conteaza ideile pe care le prezinti si rezultatele extracurriculare”, adauga Victor.
„Dupa noi, avantajul principal atat pentru castigator, cat si pentru „finalistii” proiectului este faptul ca un juriu echilibrat, impartial si obiectiv, format din personalitati de marca, le recunosc meritele, oferindu-le practic o puternica recomandare. Castigul nu trebuie deci vazut numai la nivel material, desi nici acest aspect nu este de neglijat…”, comenteaza Mihai Seceleanu, presedinte al VIP.
VIP incearca sa pastreze legaturi stranse cu studentii buni
Motto-ul organizattei VIP este: „impreuna suntem mai puternici”, si de aceea un aspect pe care ei insista in activitatile pe care le desfasoara este crearea si dezvoltarea unei comunitati a celor ce se implica in proiectele lor. „Adresandu-ne celor mai buni studenti, luand in considerare atat performanta profesionala, cat si cea sociala a acestora, incercam practic sa formam si sa strangem legaturile intre cei care in viitor se vor implica activ in schimbarea mediului social, politic si economic din Romania.”, mai spune Mihai.
Victor Capitanu este student in anul IV la Facultatea de Banci, Asigurari si Burse de Valori din cadrul ASE. El doreste crearea unui club al finalistilor la acest concurs. „Este vorba despre o comunitate cu care vreau sa pastrez relatii de prietenie in viitor si, de ce nu, poate vom lucra candva in aceeasi echipa”, mai spune Victor.    

Informatii utile despre „Studentul anului”

· formularul de inscriere se gaseste pe site-ul www.studentulanului.ro;
· dead-line pentru depunerea dosarelor: 20 mai;
· sunt vizate centrele universitare din Bucuresti, Timisoara, Cluj, Iasi, Constanta, Brasov;
· tema primului eseu: descrierea a doua realizari substantiale si a unui esec in situatii profesionale, academice sau personale. Descrierea va fi insotita de o justificare si de prezentarea concluziilor, sau ce anume ati invatat din situatiile respective. Lucrarea trebuie sa aiba 500 de cuvinte;
· tema celui de-al doilea eseu: Realizarea unui plan de atragere a investitorilor straini in Romania, lucrare de 1.000 de cuvinte;
· vor avea loc doua etape de selectie. Prima etapa va fi efectuata de catre VIP, in perioada 21-23 mai. In etapa a doua, din 24 pana in 30 mai, juriul va stabili lista castigatorilor.
· informatii suplimentare: www.vipromania.com

Ghid universitar online

Universitatea „Dunarea de Jos” Galati – www.ugal.ro
Un site care probabil va fi interesant in momentul in care va fi construit in intregime. Nu sunt foarte multe lucruri de aflat din aceste pagini. Cautand informatii despre admiterea din acest an, am dat peste un anunt care ne linisteste ca datele respective vor fi dispuse pe site in timp util . Cateva facultati sunt prezentate pe larg, dar neactualizate, iar altele sunt doar enumerate, impreuna cu datele de contact. Si cam atat. Interesant este faptul ca web-master-ul acestui site, tot construindu-l, a pus la punct mai intai varianta in limba engleza.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi – www.uaic.ro
Nota proasta pentru actualizare. Altfel, un site cu prezentari bine alese despre cazare, burse sau centre utile studentilor. Un amanunt original: informatii despre centrul de prim-ajutor pentru cei ce locuiesc in campus. Se spune cate ceva (prea putin) si despre organizatiile studentesti, centre de cercetare si studii postuniversitare. Un link catre biblioteca centrala universitara salveaza lipsa altor informatii in legatura cu aceasta. Evenimentele sunt atat de vechi incat nici in istorie nu isi mai pot gasi locul. Si apoi, nici acest site nu are varianta in limba romana!

Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iasi – www.tuiasi.ro
Continutul site-ului este, in mare parte, la fel de vechi ca si al celor de mai sus.Cu toate acestea, sectiunea despre burse are si informatii recente. Ca structura, este un site bine realizat. Biblioteca este tratata cum se cuvine, iar motorul de cautare al catalogului online chiar functioneaza! In cadrul sectiunii intitulata
„e-resurse” se face trimitere la pagina dedicata studentilor de la Facultatea de Automatica si Calculatoare. Acestia se pare ca sunt privilegiati, pentru ca accesand respectiva pagina am intrat parca pe alt taram. Un meniu aproape complet, diferite noutati despre licenta si evenimente si, nu in ultimul rand, usor de parcurs.

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Iasi – www.univagro-iasi.ro
De vesnica prezentare in limba engleza a site-urilor universitatilor nu scapam nici aici. Un promitator „updated” ne tenteaza sa citim sectiunea dedicata facultatilor. Acesta insa nu contine decat un link care functioneaza, acela al Facultatii de Agricultura. Dezamagire totala si in privinta admiterii: informatiile dateaza din anul 2000! Urmeaza „sport and cultural activity”: in constructie. Activitatea de cercetare este atat de intensa incat a incaput in zece randuri. Si „aspectele sociale” ale universitatii par sa fie tare putine, au incaput si ele in mai putin de o pagina. Teoretic, este un site informativ. Practic, nu.