Elevi, studenţi şi profesori au organizat astăzi la Roma şi în alte oraşe din Italia manifestaţii de protest împotriva guvernului Monti, care a anunţat reduceri de cheltuieli în învăţământul public.
Se anunţă o zi dificilă pentru capitala Italiei, cu peste o mie de agenţi ai forţelor de ordine care supraveghează străzile capitalei şi care au interzis folosirea măştilor şi a cagulelor, pentru a-i putea identifica pe studenţii cei mai violenţi."Va fi o zi dificilă", a declarat ministrul de interne, Annamaria Cancellieri.
Manifestaţia de protest a început la ora locală 10:00 (ora 09:00 GMT). Reprezentanţii studenţilor au declarat că vor încerca să ajungă la sediul Camerei Deputaţilor şi la sediul guvernului italian, Palatul Chigi, locurile puterii, pentru a apăra dreptul la studiu în şcolile publice din Italia.
Prefectul de Roma, Giuseppe Pecoraro, a declarat că vor putea fi identificaţi şi studenţii care vor manifesta mascaţi. "Manifestaţiile de protest sunt posibile în Italia, dar trebuie să se desfăşoare conform legilor ţării. Poliţia nu va permite violarea palatelor care reprezintă locul în care este exercitată democraţia italiană", a mai spus Pecoraro.
Protestul elevilor, studenţilor şi profesorilor este susţinut de principalul sindicat italian, Cgil. Elevii de la liceele din Roma au început manifestaţia cu scuturi din carton pe care au scris titlurile celor mai importante romane din literatura italiană şi universală, care sunt studiate în instituţiile de învăţământ din Italia. "Dacă ne blochează viitorul, noi blocăm oraşul", au declarat liderii studenţilor din Roma.
Astăzi după-amiază se va desfăşura, tot la Roma, şi o manifestaţie de protest a tinerilor neofascişti din asociaţia CasaPound.
Alte manifestaţii de protest au fost anunţate sâmbătă în multe alte oraşe din Italia, printre care Rimini, Padova, Pisa şi Senigallia. După Roma, cea mai mare manifestaţie se va desfăşura la Palermo, în Sicilia.
Sursa: Agerpres