Date oficiale britanice arată scăderea cu 0,2 procente a numărului de studenţi britanici acceptaţi în programe de studiu de tip undergraduate college pentru anul universitar în curs, scrie joi site-ul upi.com.
Autorităţile afirmă că studenţi din Anglia, Scoţia, Wales şi Irlanda de Nord ar fi putut fi lăsaţi pe afară de elevi mai buni la învăţătură din ţări mai recent intrate în Uniunea Europeană precum Letonia, Lituania şi România, potrivit cotidianului britanic Daily Telegraph.
Studenţii din ţările membre UE sunt luaţi în considerare în cadrul limitei stricte impuse de guvern în privinţa locurilor în universităţi. În acelaşi timp, elevii europeni beneficiază de şanse egale cu elevii britanici în ceea ce priveşte împrumuturile guvernamentale, conform Daily Telegraph.
Pe de altă parte, s-a înregistrat o creştere a numărului de studenţi din afara UE, care pot fi taxaţi cu sume mai mari, ceea ce sugerează că instituţiile de învăţământ superior sunt tot mai constrânse să accepte studenţi străini pentru a-şi spori veniturile, mai ales în lumina avertizărilor de reduceri pentru bugetul educaţiei superioare.
Un total de 688.310 de persoane au aplicat la diverse universităţi britanice şi 479.057 au fost acceptate, ceea ce înseamnă că un record de 209.253 de persoane, o treime din cei care au aplicat, au fost respinşi în acest an.
SURSA: Agerpres