Joi, 29 iulie, Senatul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a decis că studenții se pot întoarce fizic la cursuri din luna octombrie. Cu toate acestea, cei care nu s-au vaccinat sau refuză să se testeze periodic nu vor putea fi primiți în incinta instituției.
Propunerea a venit din partea Consiliului de Administrație al Universității și a fost formulată în urma consultărilor cu reprezentanții studenților.
Senatul UBB a decis că studenții care vor participa fizic la cursuri sunt cei care sunt vaccinați împotriva coronavirusului și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă un test negativ de tip RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, prezintă un test negativ de tip antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu COVID-19.
Ce fac studenții care nu se încadrează în categoriile de mai sus
Senatul UBB spune că studenții care nu se încadrează în categoriile anterior menționate vor putea să participe la cursuri online sau prin alte modalități alternative, în condițiile stabilite de fiecare facultate, conform profilului, specializării și resurselor disponibile.
În ceea ce privește examenele, le vor fi gândite în așa fel încât să fie organizate în regim clasic, indiferent de modalitatea de studiu.
Ce se întâmplă cu căminele UBB
Senatul UBB a luat în calcul și căminele universității, în urma propunerii formulate de reprezentanții organizațiilor studențești. Cei care se încadrează în categoriile de mai sus vor putea beneficia de cazare în căminele UBB, la capacitatea maximă permisă de prevederile legale impuse la nivel național pentru prevenirea răspândirii infecției cu SARSCoV-2.
Studenții care nu se pot vaccina din cauze medicale dovedite vor fi cazați în regim special, urmând să desfășoare activitățile academice în regim online (sau prin alte modalități alternative stabilite de facultatea la care studiază).
”UBB a căutat să ofere posibilitatea celor care doresc să se întoarcă la studii în regim clasic să o facă, dar în condiții de siguranță pentru ei, pentru întreaga comunitate academică și pentru oraș, dar și să respecte dreptul la educație al celor care au ales să nu se vaccineze încă și cu grijă și respect față de diverse situații personale.
Așadar, încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor tuturor studenților și a comunității noastre academice, evident, cu asigurarea tuturor condițiilor de siguranță sanitară și cu respectarea prevederilor stabilite la nivel național cu privire la acest context. Evident, am discutat toate aceste prevederi cu reprezentanții studenților noștri, care au susținut și susțin în mod public eforturile universității; în plus, noi, așa cum am mai precizat, împreună cu reprezentanții Consiliului Studenților din UBB, venim în întâmpinarea studenților, ajutându-i să se vaccineze, astfel încât să putem reveni cât mai curând la condițiile normale, firești de cazare și studiu”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Sursă foto: Dreamstime