Geagu devenise țintă a Securității de pe 19 noiembrie 1946, ziua în care comuniștii au furat pe față alegerile.

În puține locuri s-a reușit anularea scrutinului, unul dintre acestea fiind comuna Izvoarele, datorită studentului țărănist Traian Marinescu.

„Văzând comportamentul abuziv al reprezentanților comuniștilor, care introduceau în urne sute de buletine de vot ștampilate anterior în favoarea Blocului Partidelor Democratice (alianță dominată de comuniști), Traian Marinescu Geagu a pătruns cu mitraliera în secția de vot, scoțând urnele în curte și incendiindu-le.

Acesta a fost singurul mod în care a putut protesta împotriva falsificării alegerilor și violenței comuniștilor.

Comuna Izvoarele din județul Dâmbovița s-a numărat printre puținele localități din România ocupată de sovietici în care comuniștii au fost nevoiți să repete alegerile, permițând și prezența observatorilor americani, prefectul Gogu Popescu, viitor general de Securitate, suferind o rușine pe care nu o va ierta niciodată”, aflăm de pe siteul Muzeul Rezistenței.

Nici înger, nici demon

O istorie completă se găsește în articolul „Nici îngeri, nici demoni: Traian Marinescu-Geagu şi Benone Milea”, publicat de Radu Petrescu în revista „Memoria” Nr. 77:

La   jumătatea lunii iunie 1948, în zona Stoenești–Cetățeni, chemat  de  doi  localnici membri  ai  micului  grup  condus  de  Arsenescu (Gheorghe  și  Ion  Purnichescu,  industriași  liberali naționalizați),  apare  și  un  fugar  dâmbovițean, urmărit  în  toată  țara  pentru  sustragerea  de  la  o condamnare de 8 ani închisoare pentru rebeliunea  organizată  cu  prilejul  alegerilor  de  la 19 noiembrie 1946.

Traian Marinescu-Geagu (25 de ani), un tânăr țărănist din organizația   condusă  de Cezar Spineanu,  dejucase  prin  forță,  împreună cu alți doi   tineri (Marin   Badea și Nicolae   Preda), planurile  faimosului  prefect  de  Dâmbovița, Gogu Popescu  (viitor  șef  al  Direcției  Contrasabotaj  dincadrul  Departamentului  Securității  Statului), de a falsifica alegerile  în  comuna  Izvoarele, arzând urnele de vot umplute din timp cu buletine ștampilate „Soarele”, în lipsa delegaților partidelor de opoziție.

Arderea urnelor nu poate fi ascunsă și alegerile se vor repeta, cu victoria „glorioasă” a BPD.

De statură  herculeană  (în 1945  fusese  acuzat  de  moartea  a  doi  soldați sovietici aflați în luptă cu țuica din butoaie și cu tinerele fete  din  Târgoviște), fugarul peregrinează timp de un an și jumătate pe la diverși cunoscuți din cele trei județe învecinate (Dâmbovița, Muscel și Argeș). Printre altele, ajunge la Ion Mihalache, în Dobrești, dar și la Ion Diaconescu, în Boțești.

În iunie 1948, a fost găzduit timp de 2 zile la unchiul său din Stoenești, preotul-profesor Gheorghe Cotenescu, fost deputat de Muscel și bun  prieten cu colonelul Arsenescu încă din anii ’30.

Garantat  într-un  fel  de  acesta,  este preluat de acolo de către oamenii lui Arsenescu și dus spre Dragoslavele, de unde au urcat cu toții în Muntele Roșu, unde erau așteptați de frații Arsenescu, Alexandru (Sandu) Alexandrescu, Gheorghe Hachenzellner, frații Ion (Țică) și Gheorghe Purnichescu, Purnichi și Ivan (ultimii patru din Cetățeni).

În scurt timp, reușește să cunoască pe toți membrii grupului, din București (fostul  deputat Nicolae Enescu, Ion  Constantinescu,  fostul  șef  de  cabinet  alministrului  Alexandru  Alexandrini  etc.), Câmpulung  (rudele lui Arsenescu și curierii acestuia, inclusiv pe Miron Grigore, farmacistul Gheorghe Chiriță etc.), dar  și  din  localitățile din  împrejurimi, de la Pimen Bărbieru, starețul schitului Cetățuia-Negru  Vodă, cel  însărcinat de  Arsenescu să ia jurământul noilor membri pe o cruce din piatră, până la frații Greculescu din Cetățeni, mai mulți stoeneșteni (Costantin Banu, frații Traian și Iosif Cotenescu, Romu Luca, frații Ion și Sever  Vasilescu, Ion I. Mușetescu și Iosif I. Mușetescu, tată  și  fiu), dragoslavenii  Longin  Predoiu, Alexandru Catrinu, Toma  Burtea și Dumitru T. Burtea, tată și fiu, preotul Iosif Mușetescu din  Suslănești etc.

Pe scurt, cunoaște întreaga rețea pe care Arsenescu reușise să o construiască în timp.

Toamna se lasă repede în munți și pe muscele, iar Arsenescu e conștient de faptul că iarna pot fi descoperiți mult mai ușor în deplasările lor.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric