Cele mai multe persoane consideră că o viaţă profesională activă le va ajuta să îşi menţină greutatea, însă, conform celui mai recent studiu eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, 2 din 3 angajaţi precizează că s-au îngrăşat în ultimul an. Realizatorii sondajului menţionează că lipsa sportului, oboseala şi mesele neregulate sunt printre principalele cauze responsabile de creşterea în greutate, se arată într-un comunicat al companiei.
Astfel, printre participanţii la sondaj 85% dintre aceştia au precizat că lipsa sportului a fost principalul motiv din cauza căruia s-au îngrăşat.
Aproape jumătate (48%) dintre cei care s-au îngrăşat în ultimul an au luat în plus 5 kg, 38% au luat între 5 şi 10 kg, iar restul de 14% au acumulat peste 10 kg.
Nivelul ridicat de stres se remarcă ca un indicator important în procesul de îngăşare. Un procent de 70% dintre cei care se confruntă cu niveluri de stres mari şi foarte mari spun că s-au îngrăşat în ultimul an.
Cele mai multe persoane care s-au îngrăşat mănâncă pe fond de stres, consumă carbohidraţi cel puţin o dată pe zi şi se culcă după ora 23:00.
Aşadar, dintre cei care declară că s-au îngrăşat în ultimul an, jumătate (49%) consumă produse care conţin făină şi zahăr în fiecare zi.
“Esenţial în procesul de slăbire este să înlocuim carbohidrații cu o sursă sănătoasă de grasimi. Corpul folosește energia de la ultima masă consumată, iar pentru a ajunge la grăsimi ar trebui să ardă zahărul din organism, de aceea este important într-o dietă sănătoasă să excludem complet dulciurile, produsele făinoase, carbohidrații și să mergem la culcare înainte de ora 23:00”, mai spune nutriționistul Valentin Bunea.
Sondajul a fost realizat în perioada mai-iunie 2017 pe un eşantion de 1.516 de persoane active profesional. Majoritatea (64%) au între 26 şi 45 de ani, 19% având poziţie de management sau sunt antreprenori, iar 73% au studii superioare. O treime dintre respondenţi sunt din Bucureşti, iar domeniile de activitate cu cele mai mari ponderi sunt Contabilitate/Finanțe, Bănci, Client Service, Administrație, Secretariat și Vânzări.