Lipsa oricărui ajutor din partea statului şi scăderea numărului de filme produse la nivel global au obligat studiourile cinematografice autohtone să anuleze o bună parte din proiecte.
Până acum cinci ani, România era, alături de statele vecine, destinaţia fierbinte a producătorilor de film din întreaga lume. O recomandau tarifele mult mai mici (cu până la 50% faţă de cele practicate în statele vestice) şi forţa de muncă bine pregătită, singurele minusuri fiind infrastructura deficitară şi procedurile birocratice împovărătoare. Acum, există cazuri în care să filmezi în SUA poate fi mai ieftin decât în România. Aceasta, deşi cele două puncte slabe nu au cunoscut vreo ameliorare semnificativă.
„La prima vedere, în România preţurile sunt mai bune decât cele practicate în ţările din regiune, cu excepţia Bulgariei, unde tarifele sunt cu circa 10-15% mai mici“, remarcă Bogdan Moncea, directorul de comunicare al studioului Castel Film. De altfel, responsabilii studiourilor Nu Boyana, cele mai importante din Bulgaria, afirmă că „abilitatea noastră de a face lucruri excelente calitativ cu bani foarte puţini este de neegalat“. Între capetele de afiş ale studioului de la sud de Dunăre se numără filmele „The Code“, cu Morgan Freeman şi Antonio Banderas în rolurile principale, şi „War. Inc“, cu John Cusack, Marisa Tomei şi Ben Knigsley.
Mai mult, spre deosebire de România, toate ţările europene acordă diverse facilităţi fiscale . „În Ungaria, de exemplu, există o scutire de taxe de 20% la nivelul bugetului cheltuit intern, ceea ce o plasează, practic, la acelasi nivel de preţuri cu România, scoţând de multe ori ţara noastră din competiţie“, explică Bogdan Moncea. Şi SUA practică facilităţi fiscale consistente, de până la 40%.
Războiul ofertelor, faza est-europeană
„Există numeroase proiecte care au fost anulate sau amânate din cauza crizei“, spune reprezentantul Castel Film, remarcând că această tendinţă este într-o oarecare măsură nefirească, având în vedere că în ultimul an încasările din vânzarea biletelor au crescut cu 4% faţă de 2007. Motivul este, şi la noi ca şi în Occident, reticenţa instituţiilor bancare de a finanţa proiecte cinematografice. Mai exact, până acum cinci ani, costurile filmelor puteau proveni din credite în proporţie de până la 90%. În momentul de faţă, cei care ajung la ponderea de 60% sunt norocoşi, spune Don Starr, CEO al unuia dintre cele mai mari grupuri de finanţare pentru industria cinematografică din lume, Grosvenor Park.
În încercarea de a ademeni producătorii de peste hotare, casele de film au trecut la tăierea masivă a costurilor.
Producătorul american Ram Bergman a filmat anul trecut în România drama „Bunraku“, avându-i ca protagonişti pe Demi Moore şi Josh Hartnett. Acum, aflat în pragul unui nou proiect, şi-a îndreptat din nou atenţia spre Europa de Est.
„Purtând negocieri cu oameni din România, Bulgaria şi Serbia, am remarcat că vin cu oferte din ce în ce mai agresive“, declară cineastul revistei Hollywood Reporter. Tactica funcţionează, măcar parţial. Astfel, la începutul lunii septembrie, Castel Film va începe filmările la „William Tell: The Legend“, după ce de curând a încheiat două producţii americane, „Glass House“ şi „Life on Top“, cel din urmă serial HBO. În acest timp, la studiourile Media Pro se lucrează la „Ces Amours Là“, un film în regia lui Claude Lelouch.
În ultimul an, am operat reduceri de preţuri pentru aproape toate serviciile şi echipamentele oferite. Aceste discounturi sunt, în general, între 10 şi 20%.
Bogdan Moncea, director comunicare Castel Film
Pe alte platouri
– În Rusia, patru studiouri cinematografice anunţaseră încă de la începutul anului amânarea sau chiar anularea filmelor contractate. Unul dintre motive este creşterea spectaculoasă din ultimii ani a tarifelor de producţie, care ajunseseră la acelaşi nivel cu cel din New York.
– Deşi anul trecut a înregistrat succese răsunătoare de box-office, cu producţii precum „Quantum of Solace“ sau „Pineapple Express“, Sony Pictures a anunţat în martie restructurarea a 400 de posturi – 4% din totalul angajaţilor.
