Studiu: 20% dintre italienii care au avut COVID nu și-au recăpătat mirosul și gustul

Publicația italiană La Repubblica informează că profesorul de rinologie la Universitatea din Trieste, Paolo Boscolo Rizzo, participă la un proiect menit să-i ajute pe cei care au trecut prin boală să își recapete gustul și mirosul. Amintim că profesorul Rizzo s-a concentrat de la începutul pandemiei pe acest aspect.

„Dintre cei infectați în primul val, 20% nu și-au recuperat încă mirosul și gustul. În unele cazuri au simțurile distorsionate. De exemplu, încurcă mirosurile plăcute și cele neplăcute, spun despre cafea că miroase a gunoi”, explică Paolo Boscolo Rizzo.

Profesorul de neuroștiințe la Universitatea din Perugia, Arianna Di Stadio a spus că mirosul și gustul celor trecuți prin boală se reabilitează prin stimularea olfactivă.

„Pacienții încep cu un test olfactiv pentru a evalua daunele, apoi li se administrează esențe pentru a stimula sistemul nervos și a-l ajuta să se regenereze”, spune Di Stadio.

Rezultate insuficiente

Cu toate astea, rezultatele obținute sunt promițătoare dar nu sunt sufieciente pentru a fi publicate.

„65-70% dintre cei infectați suferă de ea. Se crede că problema este mai frecventă în rândul persoanelor cu simptome COVID ușoare, dar ar putea fi o impresie greșită, deoarece cei cu simptome severe și incapabili să respire nu observă cu siguranță lipsa mirosurilor”, afirmă Paolo Boscolo Rizzo.

Profesorul Rizzo subliniază că cei care suferă de acestă problemă știu cât de insuportabil este sentimentul. El mai spune că mulți se declară frustrați.

„Cei care suferă de asta știu cât de insuportabil este sentimentul. Sunt cei care încetează să mai mănânce și să gătească. Mulți declară că se simt frustrați, pentru că ceilalți nu îi înțeleg, sistemul de sănătate nu acordă prea multă importanță acestor simptome. Puțină empatie din partea noastră, a medicilor, este uneori de mare ajutor”, afirmă Paolo Boscolo Rizzo.

Oamenii cărora le lipsesc gustul și mirosul sunt supuși unui test care măsoară pragul minim de percepție de miros. Ulterior, ei sunt puși să distingă două mirosuri. La final, aceștia sunt puși să facă un test care presupune identificarea a 16 esențe diferite.

Procesul de revenire nu se oprește aici. Persoanele aflate în această situație trebuie să continue simularea pentru câteva minute în fiecare zi. Ei trebuie să miroasă bastonașe îmbibate în diferite parfumuri specifice Italiei.

„Nu știm dacă și când un pacient își va recupera simțurile pierdute”, spune neurologul din Trieste.

Sursă foto: Dreamstime