84% dintre cumpărătorii care au efectuat plăți online în magazinele care utilizează soluția PayU recomandă prietenilor atât magazinul, cât și plata online, se arată într-un studiu desfășurat de PayU prin intermediul Shopping Experience Rank, un program de evaluare a satisfacției clienților în magazinele online partenere.
Cea mai bună evaluare au primit-o magazinele online din retail și agențiile de turism, 94% dintre clienți apreciind experiența de cumpărare și plată ca fiind simplă, comodă și rapidă. De asemenea, cele mai multe magazine online au primit aprecieri pozitive pentru diversitatea gamei de produse, pentru politica de retururi și pentru suportul oferit la achiziția și plata produselor.
În cadrul aceluiași studiu, 90% dintre cumpărători apreciază companiile de telefonie, furnizorii de internet, cablu, utilități și alte servicii recurente pentru economia semnificativă de timp și pentru o mai bună organizare a bugetului de plăți lunare.
În același timp, site-urile de reduceri conduc topul aprecierilor legate de preț, 90% dintre clienți declarându-se încântați de prețurile reduse și oferta diversă. 60% dintre ei au declarat, de asemenea, că prin aceste site-uri au avut acces la experiențe noi pe care în mod normal nu și le-ar permite.
În ceea ce privește nemulțumirile raportate de către cumpărători, aproximativ 10% au declarat că au întâmpinat probleme cu livrarea produselor comandate, în timp ce 15% au declarat că și-ar dori descrieri mai bune ale produselor și informații de stoc actualizate. Nu în ultimul rând, 10% dintre cumpărători au declarat și că, deși sunt mulțumiti de diversitatea produselor în unele magazine online, i-ar ajuta să se descurce mai bine un sistem mai performant de filtre și o organizare mai bună a site-ului.
Studiul a evidențiat, de asemenea, o percepție interesantă asupra site-urilor de reduceri. Astfel, pentru cumpărători, aceste afaceri reprezintă un garant al calității serviciilor oferite de companiile promovate, 20% dintre clienți declarând că au încredere în site-urile de reduceri și că acestea ar trebui să își selecteze cu atenție partenerii.
În ceea ce privește plata online, 87% dintre clienți au apreciat plata online ca fiind simplă, rapidă și comodă, declarând că vor continua să plătească online atât timp cât se vor simți în siguranță. De asemenea, 30% au punctat faptul că menținerea standardelor de securitate este esențială, chiar daca ar fi nevoie de introducerea unor pași suplimentari și au demonstrat că sunt familiarizați cu unele aspecte care țin de securitatea tranzacțiilor și procedurile de returnare a banilor.