Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare (CEED România) şi Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) au elaborat un studiu privind bunele modele de adaptabilitate şi flexibilitate din UE şi modalitatea optimă de implementare a acestora în sectorul de transport rutier din România, fiind finanţate în perioada iunie 2010 - august 2012 din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' (POSDRU), potrivit Agerpres.
Studiul s-a finalizat cu recomandări pentru noua Lege a Transporturilor, elaborarea Cazierului profesional şi diseminarea bunelor practici europene în cadrul unui seminar internaţional organizat la Bucureşti, potrivit unui comunicat UNTRR.
Proiectul POSDRU a vizat creşterea adaptabilităţii şi competitivităţii lucrătorilor şi companiilor din sectorul de transport rutier prin perfecţionarea resurselor umane şi a capacităţii organizatorice a firmelor. În acest scop au fost organizate 104 cursuri de formare profesională continuă cu 1.383 participanţi, iar 20 de firme au primit asistenţă tehnică pentru a realiza proiecte de reorganizare eficientă şi a le implementa.
De asemenea, a fost creat un corp de experţi naţionali prin certificarea a 30 de experţi UNTRR care să asigure diseminarea continuă a cunoştinţelor şi bunelor practici europene după încheierea proiectului.