Un nou studiu arată că persoanele care s-au vaccinat cu AstraZeneca pot primi rapelul de la Pfizer fără nicio problemă. Chiar dacă la începutul campaniilor de vaccinare, medicii recomandau ca dozele de vaccin să nu fie combinate, lucrurile s-au schimbat.
Studiu: Administrarea rapelului Pfizer după prima doză AstraZeneca este sigură
Studiul Combivacs a fost realizat de un institut de cercetare din Spania, la care au participat 600 de voluntari. În cadrul studiului s-a observat că persoanele care au primit rapelul Pfizer aveau un răspuns imunitar de 30-40 de ori mai mare decât cei care au primit prima doză AstraZeneca.
În plus, cercetătorii au raportat mai puține efecte secundare după ce a fost administrat rapelul Pfizer, în urma administrării primei doze de AstraZeneca. Au existat, totuși, efecte secundare precum durere la locul injectării sau o stare generală de rău.
Simptomele au dispărut după 3 zile
Unul dintre medicii care au participat la studiu a precizat că simptomele au apărut la 24 sau 48 de ore după vaccinare, dar au dispărut după 3 zile.
Este de menționat faptul că, în cadrul studului, nu a fost raportat niciun caz de spitalizare. Chiar dacă studiul a dat vești bune, autorii acestuia sunt de părere că este important ca testarea să se facă pe un număr mai mare de persoane.
”De exemplu, în cazul cheagurilor de sânge rare observate la vaccinul Astra Zeneca, acestea au fost depistate doar după ce a fost administrat la milioane de oameni”, a spus unul dintre medicii care au participat la studiu.
Sursă foto: Dreamstime