De asemenea, o problemă majoră este lipsa  de personal calificat (în creștere cu 9% față de 2015) și concurența de pe piață (în creștere cu 8%), ceea ce înseamnă și existența unui număr mai mare de jucători, firmele cu capital românesc remarcând în mod deosebit impactul resimțit în fața concurenței multinaționalelor.

Totodată, 44% dintre respondenți percep ca fiind mai redusă corupția din administrația publică decât acum 2 ani. În același timp, 64% dintre reprezentanţii companiilor apreciază activitatea DNA (în creștere faţă de 2015).

Studiul CCIR mai arată că interacțiunea cu instituțiile statului este percepută ca fiind consumatoare de timp pentru aproximativ jumătate dintre respondenți (48%), procent ușor mai ridicat comparativ cu 2015.

Astfel, dincolo de nivelul ridicat de taxe și impozite, care apare constant ca principala problemă cu care se confruntă mediul de afaceri, studiul surprinde alte probleme presante: birocraţia este o povară foarte mare asupra companiilor. Mai mult, apare ca evidentă o anumită criză a forţei de muncă în România; personalul calificat – este principala problemă a mediului de afaceri.

Studiul, realizat de CCIR în parteneriat cu agenţia de cercetare de piaţă TNS România, pe un eşantion de 500 de firme de la nivelul întregii ţări, reprezintă un barometru al percepţiei oamenilor de afaceri cu privire la mersul economiei. La evenimentul de lansare au participat preşedintele CCIR, Mihai Daraban, şi directorul executiv TNS România, Iulia Cornigeanu. 

Descarcă rezultatele studiului aici.