STUDIU: Ce cadou crezi că vrea copilul tău de sărbători? Un iPad!

Potrivit unui studiu realizat online de Nielsen, copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani vor să primească de sărbători produse de la Apple, în special iPad-uri, scrie readwriteweb.com.

44% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani vor un iPad de sărbători, în creştere cu 13 procente faţă de anul precedent. 30% dintre copiii incluşi în studiul Nielsen vor un iPod Touch, iar 27% vor un iPhone.

24% dintre copiii de peste 13 ani vor iPad-uri, în creştere cu 6 procente faţă de anul trecut, iar 18% dintre aceştia vor un calculator nou. În urmă cu un an, în topul dorinţelor se aflau calculatoarele, deasupra televizoarelor, telefoanelor inteligente şi bineînţeles, deasupra iPad-urilor.

În fruntea listei de cumpărături pentru sărbătorile de anul acesta, iPad-ul ocupă loc fruntaş fără doar şi poate.