Mai mult de un miliard de noi utilizatori de internet se vor alătura comunității globale, de la 3 miliarde în 2015, la 4,1 miliarde în 2020. Transformarea digitizării la nivel mondial prin utilizarea de dispozitive personale și răspândirea conexiunilor de tip machine-to-machine (M2M) va avea un impact și mai mare asupra creșterii traficului. În următorii cinci ani, rețelele IP globale vor susține 10 miliarde de noi dispozitive și conexiuni, în creștere de la 16,3 miliarde în 2015, la 26,3 miliarde până în 2020. Până în 2020 vor există, în medie, 3,4 dispozitive și conexiuni aferente per capita, în creștere de la 2,2 dispozitive și conexiuni în 2015.

Tendințe la nivel mondial

Evoluția pe care o înregistrează fenomenul ”Internet of Things” (IoT) e un generator de trafic.  Aplicații precum supravegherea video, contorizarea inteligentă, monitorizarea stării de sănătate și alte servicii M2M înseamnă noi cerințe la nivel de rețea și determină creșterea graduală a traficului. La nivel globl, conexiunile M2M vor crește de aproape trei ori, de la 4,9 miliarde în 2015, la 12,2 miliarde până în 2020, reprezentând aproape jumătate (46%) din totalul dispozitivelor conectate. Zona medicală va crește de cinci ori, înregistrând cea mai rapidă evoluție, de la 144 de milioane de conexiuni în 2015, la 729 milioane în 2020. Locuințele conectate vor genera cel mai mare procent din conexiunile M2M, aproape jumătate, cu un total de 5,8 miliarde până în 2020, de la 2,4 miliarde în 2015. Serviciile video și de conținut continuă să genereze cel mai mare trafic comparativ cu celelate aplicații. Conținutul video va reprezenta până în 2020 79% din traficul pe internet, de la 63% în 2015. Până în 2020, în fiecare lună se vor consuma trei mii de miliarde de minute video online. Conținutul video în format HD și Ultra HD va reprezenta 82% din traficul video pe internet până în 2020, de la 53% în 2015.

STATISTICI:

•Ora de trafic maxim pe internet crește mai repede decât traficul mediu pe Internet. Ora de trafic maxim pe Internet va crește de aproape 5 ori (de 4,7 ori) din 2015 până în 2020.
•Modul în care consumatorii individuali și utilizatorii de business accesează rețelele IP și Internetul se schimbă, făcându-se trecerea de la PC-uri la dispozitive mobile. Până în 2020, 71% din traficul IP total va proveni de la dispozitive non-PC, inclusiv tablete, smartphone-uri și televizoare, comparativ cu 47% în 2015. Până în 2020, smartphone-urile vor genera 30% din totalul traficului IP, în timp ce contribuția PC-urilor la totalul traficului IP va scădea la 29%.
•Volumul de conținut video pe internet va crește de patru ori între 2015 și 2020.
•Conținutul video generat de consumatorii finali va fi de 82% până în 2020, fata de 68% în 2015.
• Traficul video în segmentul business va fi de 66% din total până în 2020, de la 44% în 2015.
• Traficul generat de dispozitivele de supraveghere video aproape s-a dublat în ultimul an și va crește de 10 ori până în 2020.
• Traficul generat de realitatea virtuală a crescut de patru ori în ultimul an și va crește de 61 de ori până în 2020.
• Jocurile online vor avea cea mai rapidă creștere dintre aplicațiile rezidențiale, de la 1,1 miliarde de utilizatori în 2015, la 1,4 miliarde de utilizatori până în 2020.
• Serviciul mobil bazat pe locație (LBS) va fi serviciul mobil cu cea mai rapidă creștere, de la 807 milioane de utilizatori în 2015, la peste 2,3 miliarde de utilizatori până în 2020.
• Videoconferințele la locul de muncă/personale vor fi serviciul de business cu cea mai rapidă creștere pe Internet, de la 95 de milioane de utilizatori în 2015, la 248 de milioane de utilizatori până în 2020.
• La nivel global, numarul total de hotspot-uri publice Wi-Fi, inclusiv la punctele rezidențiale, vor crește de 7 ori, de la 64 de milioane în 2015, la 432 de milioane în 2020.