Studiu. Companiile care impun angajaţilor să revină la munca de la birou îi pot determina să plece

Sursă: Dreamstime

Un studiu publicat marți de Deloitte arată că firmele din sectorul financiar care impun angajaţilor să revină la munca de la birou ar putea să îi facă pe angajaţi să părăsească firma.

Așadar, studiul realizat de Deloitte arată că angajaţii, bărbaţi şi femei, a căror muncă şi viaţă personală a fost modificată de munca de la distanţă vor în mare parte să beneficieze în continuare flexibilitate.

Angajaţii vor să beneficieze în continuare de flexibilitate

Dintre cei 700 de directori din sectorul financiar care au participat la un sondaj efectuat de Deloitte, aproximativ 66%, care lucrau part time de la distanţă, au declarat că ar putea să demisioneze dacă li s-ar ordona să revină la munca de la birou timp de cinci zile pe săptămână.

„Angajaţii, bărbaţi şi femei, a căror muncă şi viaţă personală a fost modificată de munca de la distanţă vor în mare parte să beneficieze în continuare de flexibilitate, chiar dacă asta vine cu unele costuri personale”, arată Deloitte, potrivit Reuters.

Potrivit studiului, companiile care insistă pentru munca de la birou timp de cinci zile pe săptămână ar putea vedea cum aceste politici au consecinţe negative.

Firmele ar putea să se confrunte cu rezistenţă, rate mai mari de demisii şi dificultăţi în recrutarea de angajaţi talentaţi, a adăugat Deloitte.

Angajatorii se luptă să creeze un echilibru între flexibilitatea şi programul de muncă de la birou

În rândul tuturor companiilor din SUA , angajatorii se luptă să creeze un echilibru între flexibilitatea şi programul de muncă de la birou.

Punctele de vedere diferă chiar şi în rândul marilor bănci de pe Wall Street. JPMorgan Chase, Goldman Sachs şi Morgan Stanley au fost avocaţi vehemenţi ai avantajelor muncii de la birou pentru învăţare, inovare şi cultură.

În schimb, Citigroup, UBS şi Bank of New York Mellon au adoptat mai multă flexibilitate ca o modalitate pentru a atrage şi păstra angajaţi talentaţi.

De asemenea, sondajul Deloitte arată că, în cazul angajaţilor care au în grijă şi alte persoane şi care lucrează remote sau în regim hibrid, este de 1,3 ori mai probabil să demisioneze dacă li s-ar lua flexibilitatea.

Totodată, Deloitte a avertizat că „riscul de a pierde femei talentate în dauna unui competitor sau al unei alte industrii este real”.

Rezultatele sondajului arată că aproape jumătate dintre femeile din poziţii de top este posibil să plece de la actualul angajator în următoarele 12 luni.