Investitorii din sectorul privat sunt foarte îngrijoraţi cu privire la asupra abilităţii guvernelor de a rezolva problemele ridicate de decalajale din infrastructură, potrivit sudiului global „The Changing Face of Infrastructure” realizat de KPMG International în cooperare cu The Economist Intelligence Unit.
Potrivit studiului KPMG, furnizorii de infrastructură îşi manifestă îngrijorarea faţă de eficienţa guvernului, politizarea problemelor legate de infrastructură, birocraţia, transparenţa redusă şi chiar lipsa nevoii de urgentare a proiectelor.
Aceşti factori sunt consideraţi un obstacol care ar putea afecta capacitatea furnizorilor de a contribui la rezolvarea problemelor legate de infrastructură – sau care ar putea sta în calea unor noi investiţii in infrastructură.
Criza, pe locul 2 în topul îngrijorărilor sectorului privat
Locul întâi pe lista preocupărilor îl reprezintă, conform unui procent de 69% dintre respondenţi, faptul că nivelul de eficienţă a guvernului ar putea să le afecteze propria lor capacitate de a realiza noi proiecte de infrastructură care să sprijine dezvoltarea economiilor naţionale.
În ciuda situaţiei din întreaga lume, locul al doilea este ocup de condiţiile economice, cu un procent de 63%.
Întrebaţi care sunt cele mai mari obstacole din partea sectorului public în faţa unor investiţii crescute în infrastructură, 42% dintre respondenţi au indicat politizarea proiectelor de infrastructură, urmată de frecventele schimbări în politica publică, lipsa unei politici publice strategice adecvate şi absenţa nevoii de urgentare (toate cu un procent de 28 %).
Parteneriatele public-private ar trebui să ajute guvernele
„Guvernul român nu ar trebui să înfrunte singur provocarea de a asigura infrastructura specifica secolului XXI. S-a discutat foarte mult despre rolul parteneriatelor public-private în proiectele de îmbunătăţire a infrastructurii şi despre utilizarea cu maximă eficienţă a investiţiilor din banul public. Cu toate acestea, parteneriatele dau în general rezultatele cele mai bune atunci când ambele părţi au încredere în capacitatea fiecăreia de a obţine rezultatele aşteptate. Acest studiu sugerează că, în general, guvernele şi furnizorii de servicii de infrastructură din sectorul privat nu sunt încă pe aceeaşi lungime de undă şi că pentru a ajunge acolo este nevoie de acţiuni substanţiale şi nu de alte discuţii”, a declarat Daniela Nemoianu, Head of Advisory şi partner la KPMG Romania.
Mai mult de jumătate dintre respondenţi sunt îngrijoraţi şi de birocraţia care, în opinia lor, contribuie la ineficienţa guvernului în acest domeniu. Aproximativ o treime dintre aceştia sunt de asemenea preocupaţi de planificările pe termen scurt, neglijarea lucrărilor de întreţinere a infrastructurii existente, depăşirea costurilor stabilite pentru proiecte şi corupţia percepută în selectarea furnizorilor de infrastructură.
Măsuri pentru eficientizarea guvernelor
Pe lângă preocupările principale ale respondenţilor, studiul KPMG prezintă şi o listă de măsuri care, în opinia furnizorilor din sectorul privat, ar putea avea cele mai bune rezultate în eficientizarea guvernului.
Astfel, 45% dintre respondenţi susţin că o măsura ar fi depolitizarea procesului de dezvoltare a infrastructurii.
Furnizorii doresc, de asemenea, o mai mare transparenţă în planificarea infrastructurii şi selecţia proiectelor (44%). Patruzeci la sută dintre respondenţi au pledat, de asemenea, pentru utilizarea într-o mai mare măsură a parteneriatelor public-private, un răspuns încurajator care sugerează că – în ciuda problemelor percepute – există încă dorinţa de a realiza parteneriate cu guvernul.
Contribuţii guvernamentale directe sau co-creditarea este principala opţiune care ar putea rezolva problemele financiare, în viziunea a 37% dintre respondenţi.
Alte opţiuni sunt o distribuire mai favorabilă a riscurilor (36%) – în care sectorul public preia o mare parte din riscuri – şi garantarea creditelor de către guvern (35%).
SURSA: KPMG